Bietul medic a fost reținut o noapte în arestul poliției.
A doua zi, după judecată, Liviu a fost trimis acasă, în arest la domiciliul cu anumite condiții de respectat.
Cei de la poliție s-au pus pe treabă și au început să-i cheme pe pacienți la audieri.
Bieții oameni, bolnavi de cancer, în diferite faze, erau hărțuiți cu nenumărate întrebări, să recunoască că au dat cutare sumă de bani, că au oferit ulei sau zahăr, flori, dulciuri, ceva, numai și numai pentru a termina dosarul.
La un moment dat, la sediul poliției, a ajuns un om care era tare bolnav. După câteva fraze schimbate cu cei de la cercetare, bolnavului îi s-a spus că are de semnat o declarație prin care trebuie să recunoască că a dat bani. Omul, foarte sincer și cu puterile limitate, le-a spus că nu este adevărat.
Dacă nu recunoașteți am să vă chem în fiecare zi la noi! Eu, spuse pacientul, mai am puțin de trăit, nu știu la ce vă gândiți D-voastră! Mai mult decât să mor, nu se mai poate face ceva bine! Dacă îl lăsați pe domnul doctor să vină la spital, la muncă, mai aveam o șansă la viață. Așa alături de mine suferă și alte sute de oameni, mii, iar cu timpul chiar zeci de mii. Nu știu cui i-a făcut rău domnul doctor, cine se răzbună pe dânsul, dar dacă asta este legea, să știți că este foarte proastă.
Bătrânul a fost lăsat în pace, au înțeles că nu poate să-i schimbe părerea și că ăsta este adevărul.
Între timp, cel de la servicii și-a dat seama că este pe un drum greșit, dar odată începută ”treaba”, trebuia finalizată într-un fel.
Bietul Liviu, acasă încerca să doarmă să se liniștească.
Deschidea internetul și când citea atâtea prostii despre el, sângele se urca la cap.
Meritam eu oare așa ceva? Trebuia să-l ascult pe decan și să plec din România. Țara asta niciodată nu se mai face sănătoasă!
Cu telefonul în mână, Liviu adormi pe canapea.
De bucurie că soțul se odihnește, Dana îi luase ușor telefonul și îl învelea cu o pătură. Noapte bună, scumpul meu soț! Noi, te iubim! Și cu un gest tandru soția își mângâia burtica.
– va urma-
Dan Șarpe