PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate), partidul de ”suflet” a dnei Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, nu a obținut niciun mandat de primar de municipiu la alegerile locale din această lună din Moldova. Cu alte cuvinte, PAS a cam pierdut alegerile în Republica Moldova, cu tot sprijinul acordat de țările occidentale cruce UE cruce SUA.
Faptul că politica dusă de dna Maia Sandu nu a fost acceptată de către majoritatea moldovenilor, arată că drumul ales de către Președintele Moldovei nu duce spre o politică plăcută, îmbrățișată de către majoritatea cetățenilor.
Cum este și normal dna Maia Sandu va spune că au câștigat alegerile forțele democrate din Moldova, că țara este pe un drum bun, pe cel european, iar rușii bagă zâzanie în toată Moldova, cu alte cuvinte dna Președinte va citi un text făcut de către axa SUA-UE.
O parte din fostele țări comuniste, mai exact cele care mai au credința ortodoxă, dintr-un anumit motiv au fost lăsate în ”bătaia vântului turbat al schimbării”, iar cetățenii respectivelor țări suferă sau trăiesc mai departe într-o sărăcie sinonimă cu ”ultimii din Europa”.
România, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, o parte din statele provenite de sub stindarul R.F. Iugoslavia se bat mai departe pentru statutul de cele mai sărace state din Europa.
Atâta timp cât în deciziile majore se implică axa SUA-UE-Rusia, statele mai sus amintite niciodată nu vor avea o politică venită din interiorul lor, ci doar sunt ”state ascultătoare”, aducătoare de venituri mari și forță de muncă, iar mai nou, forță de luptă pentru occident, SUA și cine mai plătește.
Pe vremea monarhie, în România, mai existau politicieni cu ”capul de umăr” care au înțeles că trebuiesc făcute alianțe militare, economice cu statele vecine, din Balcani, nu neapărat cu cele mari.
O asemenea politică a dispărut de mai bine de 50 de ani, iar dacă este activată serios, evoluțiile economice a statelor mici, foste comuniste, vor urca puternic.
Șansa Moldovei a fost ratată în 1992, când s-a refuzat Unirea cu România.
Fără România, Republica Moldova nu poate supraviețui foarte mult. Curentul pro-european se datorează în primul rând României care a pompat miliarde de dolari în ulimii 31 de ani.
Democrația falsă și erodată pe care o practică dna Maia Sandu nu va ține foarte mult de ”foame și căldură” în Moldova, iar ”efectul” s-a văzut, în prima fază, la alegerile locale din noiembrie 2023.
Dan Șarpe