Muzeului Național al Bucovinei

    0
    190

    Când eram elev, adică prin anii ’80, abia așteptam excursiile sau vizitele la Muzeul de Istorie din municipiul Suceava.

    Era o adevărată sărbătoare să simt prin ochii mei puterea istoriei plus înțelepciunea strămoșilor noștri.

    Perioada paleolitică, a fierului, cea romană, obiecte de pe timpul dacilor, crearea statelor românești, iar timpul urcă spre zona lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Sala Tronului, războaiele câștigate împotriva turcilor, a tătarilor, împotriva marilor imperii, cel austriac, cel german, prietenia cu marele popor sovietic, URSS, războaiele mondiale, realizările comunismului plus alte expoziții, erau prezente în interiorul Muzeului de Istorie, adică vedeam un muzeu încărcat în date și exponate.

    De fapt, pe vremea lui Ceaușescu, toate muzeele erau făcute după un anume șablon, astăzi părăsit și abandonat.

    Renovare Muzeului de Istorie din municipiul Suceava și transformare lui în Muzeul Național al Bucovinei a făcut ca multe exponate să fie abandonate, conservate ori poate chiar dispărute (cine le mai știe numărul!), cu alte cuvinte muzeul de la Suceava a suferit modificări esențiale. A devenit mai slim, mai suplu, practic s-a pliat după istoria zonei

    Astăzi, Muzeul Național al Bucovinei este o poveste expusă după trecutul Bucovinei, practic sunt create perioadele prin care a trecut Bucovina.

    Povestea merită văzută și spusă mai departe. Cum în același timp, trecutul trebuie ocrotit de pornirile oamenilor răi, conservat și păstrat pentru urmașii, urmașilor noștri.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.