Dr. Claudiu Cobuz
Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice
Lector universitar
Doctor în ştiinţe medicale
Vorbind despre stele, Nietzsche, poetul, scria versul acesta: Nur ein Gebot gilt dir: sei rein, „Doar o poruncă pentru tine: fii pur“ — germ. , care vroia să rezume morala stelelor. Dar de ce să fie vorba numai despre stele, nu şi despre oameni? Este un lucru curios că oamenii nu vor să ştie unde e puritatea lor, de când încep ei să fie puri. Posibil de la singurătate înainte.
Iată, în fiecare din noi stă un Adam care aşteaptă să fie iarăşi singur. Nu trebuie să vină lucrurile spre noi, peste noi, căci lucrurile adevărate sunt înăuntru. Lumile toate sunt geometriile care aşteaptă, nedesfăşurate, în spiritul nostru. Ne-am învăţat, aşa, să ne fie frică de singurătate. Toată educaţia noastră e făcută din aceeaşi groază de singurătate. Suntem crescuţi pentru a trăi între oameni, şi am putea trăi atât de bine singuri… Cadrele sociale, şcoala, legile, prejudecăţile — toate ne încarcerează spiritul. Vor să ne facă gregari. Se cheltuiesc să perfecteze ceea ce avem mai prost în noi sau ceea ce, poate, nu avem deloc. Numai Mântuitorul a ştiut că destinul nostru era de a fi singuri — şi de aceea mântuirea lui vine prin conştiinţă, şi nu prin turmă.
Ne e frică de singurătate. Când rămânem singuri, luăm o carte, sau scriem o carte, sau fluierăm. De ce să ne fie frică? Poate de la singurătate încolo începem noi înşine. E sentimentul cel mai caracteristic al omului contemporan necesitatea aceasta de a se popula. Când petreci timp singur, poţi face alegeri fără influențe exterioare. Acest lucru te va ajuta să dezvolţi mai multe cunoștințe despre cine eşti ca persoană şi vei deveni mai confortabil în propria ta piele. După cum spune Eric Klinenberg, sociolog și autor american: “Este ceva foarte eliberator pentru oameni în a fi pe cont propriu. Ei pot stabili controlul asupra modului în care îşi petrec timpul. Astfel, pot reuşi să-şi menţină echilibrul, chiar şi la sfârşitul unei zile stresante.. şi vor experimenta un sentiment de libertate.”
Lui Dumnezeu nu-i e frică de singurătate, ca nouă. Nici din necesitate. Pentru Dumnezeu nu există necesitate. Ci din voinţa de a trăi, într-un fel, veşnicia din lăuntrul lui prin singurătate, geometrie şi eternitate. Există o dialectică a spiritului pe care nimeni n-o poate înfrânge, căreia nimeni nu-i va pune capăt niciodată. De aici, din această linie a spiritului se desfac drumurile adevăratei vieţi. Bucuriile ei sunt bucuriile simple, bucuriile formale, acte pure. Regatul veşnic al vieţii noastre spirituale nu se întâlnește decât în zonele singurătăţii, noaptea, când încep să joace ideile.