Citesc în ziare.com: „Apele Române au scos din Lacul Fundeni 300 de tone de gunoaie în doar cinci zile. Un raport al Apelor Române arată că din lac au fost scoase în ultimii doi ani 30.000 de tone de deșeuri.”
Dacă dintr-un singur lac cu o suprafață de 35 de hectare, din București, adică din capitala României, unde zici că civilizația este la loc de frunte, s-au scos în numai doi ani 30.000 de tone de deșeuri, atunci cu greu am accepta un calcul cu ce ar zace pe fundul apelor din România!?
Ne-am speria ce „realizări mărețe” am putut face noi, românii, în propria țară, în ultimile trei decenii!
Criticăm tot ce mișcă și nu mișcă în jurul nostru, dar în același timp aruncăm în ape, pe maluri toate gunoaiele posibile și imposibile fără să gândim care va fi impactul în viitor, ce lăsăm copiilor și ne mai minunăm, în același timp, câte boli, care erau cândva eradicate, reapar.
Una peste alta, am ajuns să ne otrăvim singuri!
Dan Șarpe