Actuala clasă politică este un cerc închis, unde odată intrat rămâi mult și bine.
Să luăm de exemplul zona de la centru, acolo unde se dă ”ora exactă”.
Mare parte din liderii (atenție să nu amestcăm cu președinții) celor trei formațiuni politice parlamentare constante, respectiv PSD, PNL, UDMR, de vreo 20 de ani au aceiași nume.
La PSD i-am regăsit pe: domnul Paul Stănescu, domnul Vasile Dâncu, domnul Mihai Tudose, domnul Titus Corlățean, doamna Olguța Vasilescu. Bine, la Partidul Social Democrat după ce ai pierdut alegerile prezidențiale, ești eliminat ca lider, chiar și din politică o bucățică de timp. Avem exemple pe domnii (și chiar un tovarăș): Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta.
La PNL rămân eterni: domnul Gheorghe Flutur, domnul Gheorghe Falcă, domnul Emil Boc, doamna Raluca Turcan. Chiar dacă președinții de partid liberali se rotesc, sunt trădați sau sunt schimbați de către șeful de la Palatul Cotroceni, sunt indivizi care stau pe aceiași poziție, funcție, de parcă au devenit ”eternii României”.
În Uniunea Democrată Maghiară din România, un partid care nu este partid, fie vorba între noi, liderul lor, domnul Kelemen Hunor cu greu poate fi înlăturat. La fel și domnii Cseke Attila sau Barna de la Mediu. Pe vremuri era inegalabilul Attila Verestoy (Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace!) sau cum mai era poreclit ”Drujba lui Dumnezeu”.
Nu am nimic cu liderii politici care se cred de ”neînlocuiți”, dar dacă nu iese nimic după tine, după ce ai condus un deceniu sau mai mult, nu ar fi firesc să faci un pas în spate?
Este logic, normal, un politician care promite ceva unei comunități și nu se ține de cuvânt, are obigația să plece. Neonorarea unei promisiuni politice care perturbă activitatea unei comunități importante sau sărăcește o zonă, seamănă cu o crimă cu premeditare.
În județul Suceava fascinanții lideri politici de la PSD și PNL, respectiv domnul Ioan Stan și domnul Gheorghe Flutur, sunt ”nemuritorii din Bucovina”. Dumnealor cred că s-au plictisit pe postul de șef de partid. Până și ei s-au săturat de minciunile pe care le scot pe guriță, de dragul voturilor. Am impresia că între ei există și o înțelegere de genul ”jumătate de județ este al meu, jumătate este al tău”.
Dan Șarpe