Precizez că această relatare despre preotul George Moroșan Mihăescu am primit-o de la Istoricul și Publicistul din Cernăuți Dumitru Covalciuc, dar numai câteva frânturi.
Preotul Mihăescu a fost numit Paroh în primăvara anului 1906 în orașul Solca.
În relatarea sa se arată că a fost introdus hăt binișor atât în Parohie cât și în societatatea destul de pestriță ca: români, germani, poloni, armeni, ruteni, jidani (n.r. expresie folosită în acea perioadă), ba chiar și cehi.
”Zidindu-se în anul 1906-1907 o casă parohială foarte potrivită și spațioasă mi-am fost întemiat o gospodărie destul de frumoasă.
Duceam o viață liniștită și plăcută, fiind orașul Solca și un loc de cură climatică destul de cunoscut, unde în decursul verii mulți turiști vinea spre a-și căuta de sănătate.
Aici am desfășurat o activitate pastorală din ce în ce mai frumoasă, recunoscută de către toate autoritățile locale și mai înalte.
Pe lângă activitățile pastorale, am desfășurat și o activitate rodnică și pentru celelalte terenuri.
Astfel am mijlocit și am supravegheat zidărie sus numitei case parohiale fiind puține în întreaga Bucovină.
Am pus rânduielile bilanțurilor și conturilor de gestiune, de păstrare și credit din Solca către bilanțuri și conturi de gestiune care erau greșit purtate prin vreo 10 ani.
Am condus Societatea culturală ”Santinela Poporului” mijlocind cumpărarea unui loc potrivit din centrul orașului și a celor trebuincioase pentru zidirea unei case naționale.
Am activat în Societatea apicultorilor mijlocind în consiliul cultural al Țării propunerea de mașini agricole și de animale de prăsilă.
Tot eu am mijlocit și elaborarea planului și devizul de drenaj al locuințelor arătoase, adică al întregii Țarine din Solca. Toate acestea aducea sau erau pe cale să aducă mereu folos și mult bine locuitorilor de acolo.
Dar după ce a izbucnit războiul mondial din 1914 a pus capăt activității atăt de rodnice din Solca, zdrucinându-mă după multe și grele suferințe și necazuri în Parohia Vicov de Jos. Întâmplările, suferințele și necazurile și neajusurile din cauza războiului. S-a abandonat cea dintăi mașină de semănat în rânduri, apoi cel dintâi cilindru de curățat cerealele, pe care eu le-am dus la Solca.
Cât timp s-a aflat în anul 1914 frontul războiului dincolo de Cernăuți mai că nici nu știam de război, atât că în urma unor mobilizări din Iulie 1914 toți tinerii și băieții buni de muncă au părăsit vetrele părintești între care și fiul meu Iancu care după o lungă vreme prin spitale militare austriece a servit ca silvicutor în armata germană de ocupație din România la Turnu-Severin precum și logodnicul fiicei mele Aurelia, actualul ei soț , președinte de Tribunal, Nicu Sulcică, care a activat tot timpul războiului într-n regiment de Artilierie din Viena.
După ce intră rușii, până la râul și Valea Putnei, am văzut și simțit acel război și chiar înainte de sosirea rușilor, când tot felul de trupe austro-ungare începu să se retragă spre munții Câmpulungului urmați de mii și mii de refugiați în trăsuri, pe jos, pe a căror fețe se vedea frica.
Aceste momente le-am petrecut la prima invazie a rușilor din anul 1914 cât și la a doua din anul 1916 precum și la retragerile lor.
După retragerea armatei austro-ungare în noiembrie 1914 spre Câmpulung Moldovenesc, respectiv Iacobeni și Vatra-Dornei, intrară rușii în părțile de miazăzi ale Bucovinei, ocupând simultan orașele: Siret, Rădăuți, Suceava, Gura-Humorului și Câmpulung Moldovenesc.
La Solca ajund cei dintâi o patrulă de cazaci în luna decembrie 1914, într-o vineri era pe la amiaza.
Această patrulă trecând pe lângă casa parohială în care se aflau refugiați de frica rușilor, mai multe dame tinere, din Solca și împrejurimi, văzând rușii atâtea fete tinere mi-au făcut semn să ies. Am ieșit la poartă împreună cu părintele Pintilescu, actualul paroh din Vișnița, care și el era refugiat din părțile de Nord ale Bucovinei spre Vatra-Dornei și de frica rușilor și fiind prins de trupele rusești rămase la Solca.
El cunoscând bine limba rusă au vorbit cu dânșii în limba lor, iar ei se vede că s-au bucurat că au aflat pe cineva cu care să se poată înțelege.
Văzând soldații ruși că în biserica, fostă Mănăstire Solca nu se află trupe austro-ungare ne-au rugat să spunem populației să nu aibă nicio frică de dânșii și să-și vadă de treburile lor gospodărești fiindcă ei cu civilii n-au nimica de împărțit și poartă război cu oștenii nu cu civilii.
Populației din agricultură și în general românilor nu le făceau niciun rău, dar cu totul altfel se purtau cu jidanii și mai cu seamă după ce se îmbătau îi amenințau în tot felul, le lau din prăvălii bunuri si alimente fără plată.
Rabinul din Solca cu numele de Busecheș a doua zi dimineața a venit la mine ca să merg cu o delegație de solcani la comandanții rusești care se aflau la Clit și să-i rugăm să–i ocrotească de soldații ruși, de a băga groaza în populație.
Eu aveam asigurarea din partea patrulei rusești că enoriașii mei nu li se va face niciun rău, așa că n-am vrut să mă duc, temându-mă că întorcându-se autoritățile austriece, mă vor trage la răspundere.
L-am sfătuit să meargă la preotul romano-catolic deoarece lui nu-i vor luă austriecii în nume de rău (preotul romano-catolic fiind Grigorovici, pe primarul orașului Torouț Eisenrler, pe secretarul comunei Tărăbuță, ș.a.), așa că m-au lămurit să merg și eu.
Am întâmpinat greutăți mari după lungi tratative cu rușii (de la Clit) și convingânu-i că nu suntem spioni au dat ordind să fim conduși la Solca.
A doua zi dimineața trupele rusești trecuseră mai departe spre Câmpulung Moldovenesc, ocupând orășelul Solca, instalând un post de jandarmi în el ruși. Rușii au stat în Solca câteva luni.
La Solca 1916-1917 secretarul comunal era Tărăbuță și unul dintre fruntașii gospodarilor din Solca era Grigore Găină.
Despre Fondul Bisericesc în 14/17 septembrie 1916, la o lună după intrarea României în război, Lazarov Gherman și un consilier al ministrului a înștiințat Administrarea averii Fondului Bisericesc aflându-se în Solca, Clit Mridem, Soloneț și Cacica, conform Decretului nr.34 Cernăuți în 22/III 1917 prin George Mihăescu paroh la Solca se numește prin prezența administrator al moșiei Fondului Bisericesc, la Solca și Clit, Brigdin Ilie Flocea din Solca.
Preot Arhimandrit Oreste Popescu din Sucevița.
La Gura-Humorului ia ființă o casă a pădurarilor în frunte cu consilierul silvic Vasile Alexandrovicz Knaczkovchi cu părintele paroh Ambrozie Gribovei, administrator silvic la Solca Alexandru Ivanovicz Bermozikh.
Izbânda Românilor la Mărășești (iulie-august 1917) a contribuit mult la oprirea trupelor Puterilor Centrale în Bucovina și la fixarea frontului pe lina Vama-Solca-Clit-Dănila-Milișăuți-Siret și la Solca în 7/20 august 1917.
În iulie 1917 Puterile Centrale adică Austro-Ungaria și Germania fac ofensiva la Cârlibaba și rupând frontul de acolo au constrâns pe ruși să se retragă spre frontiera Moldovei.
Astfel au fost rușii nevoiți la începutul lunii august 1917 să se retragă din orașul Solca”:
Date despre preotul George Moroșan Mihăescu
Este primul fiu de țăran din com.Udești, jud.Suceava, care a izbutit să treacă Bacalaureatul șă să intre în școala cea mai înaltă, la Universitatea din Cernăuți.
”Mă înscrisei la Facultatea Teologică să îndeplinesc o dorință a bunilor mei părinți și să încep serviciul militar austriac.
Tot timpul cât am fost primit în seminarul cleric, am fost membru al Societății Academice ”Junimea” din Cernăuți, fiind ales chiar înaintea mea în Universitate, în comitet, ca cel dintâi econom, un post înființat la începutul anului academic (1884-1885).
Acest post l-am ocupat tot timpul cât am fost primit în Seminar.
Înființindu-se tot în anul acela societatea ”Academia Ortodoxă” și ”Somnul Arhidiecezun” fiind înscris ca membru și în această societate.
După intrarea mea în seminariul clerical m-am înscris în Societatea ”Junimea” fiind bibliotecar. La această performanță m-a ajutat tata cu care a fost în audiență la Înalt Presfințitul Arhiepiscop Silvestru (mitropolit).
După darea examenului al II-lea de stat la 1/13 oct.1889 m-a căsătorit în Câmpulung Moldovenesc cu Elisaveta, fiica lui George Mirescu, născută Mihalcea, lângă Cernăuți.
Am avut o viață conjugală foarte fericită, având parte de 4 copii. Trei feciorași și o fetița. și anume:
- Iancu- Inspector Silvic Lugoj- Banat
- Aurelia- căsătorită Ticu Solcan – președintele Tribunalului jud.Rădăuți
- Dragoș- învățător în Vicovul de Jos
- Liviu (urmașul meu ca paroh în Vicovul de Jos). După hirotonisirea mea am fost numit preot (adjunct) la Câmpulung Moldovenesc, cu regretatul paroh Vasile Cacovean, apoi am fost numit preot la Ruși, localitatea Valea Boului, apoi localitatea Brașca, unde am înființat Societatea Culturală ”Frăția” din Brașca în toamna anului 1892. În primăvara anului 1906 am fost numit paroh în orașul Solca.”
Notă separată
În amintirea părinților mei Bojescu Ioan și Florentina care își duc somnul de veci în cimitirul de la Solca, ca fiind unicul fiu la părinți (Ciprian Bojescu) și crescut în spiritul credinței ortodoxe, făcând servicii la Întreprinderea de Transport Auto (Autobaza I Suceava) am reușit să ajut pe bunul și harnicul preot de la Solca Nicoali Buga, care a făcut reparații capitale la Biserica din Solca (mănăstire) și zidurile care o înconjoară cu mai multe autobasculante pentru materiale de construcții în perioada anului 1989.
Păstrez și acuma ca o amintire cu dedicație din penița prea bunului preot Nicolae Buga
Biblia sau Sfânta Scriptură.
Dedicație cu frățească dragoste pentru Dumneavoastră, pentru copiii și copiilor Dumneavoastră.
Preot Nicualai Buga, Solca la 26 mai 1989 și în amintirea cărturalului din Solca, Ilie E Torouțiu 1888-1953.