Farmecul trecutului încă mai este păstrat în interiorul satului românesc chiar dacă acesta, în ultimele 6 decenii, a trecut prin mari transformări.
Comuniștii au făcut blocuri în vatra satului, dar și-au sărbătorit cântecul și dansul popular românesc prin „Cântarea României”, în schimb democrația a început să-i distrugă cultura, bineînțeles cultura țărănească, prin introducerea unei influențe occidentale, ultima „modă” fiind magazinul anti românesc „Profi”.
Pe la începutul anilor ’90 au fost desființate căminele culturale, instrumentele muzicale au fost casate, iar costumele populare lăsate la mila moliilor.
A urmat un dezastru total pentru trecutul milenar al poporului român, țăranul, practic cel care a ținut românismul pe linia de plutire, a fost repede amestecat de așa-zisul lux al Vestului.
Treptat s-a renunțat la munca câmpului, căruțele au fost înlocuite cu mașini, costumele populare cu hainele chinezești, iar casele tradiționale făcute din lemn pe un singur nivel au fost dărâmate, în locul lor au apărut vile uriașe după modele necunoscute nouă.
Actualul rege al Angliei, Charles al III- lea, a înțeles farmecul satului românesc și virginitatea istorică păstrată în unele zone din țară și a început să investească în el de decenii. Un lucru care în viitorul îi va aduce nemurirea.
Cine a călătorit mult prin lume știe că satul românesc este unic și de aceea trebuie să ne mai bucurăm de existenta Lui, trebuie să-L ajutăm și să-L sprijinim, iar adevărații specialiști să-L protejeze de răutatea scăpată de din afară.
Satul românesc este singura dovadă vie a unei istorii unice, astăzi căutată doar de cei care îi cunosc valoare și puterea.
Dan Șarpe
p.s. imagini de la Muzeul din Bistrița.