
Final de ianuarie 2025.
Priveam cu bucurie spre clădirea centrală a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și mă gândeam că unitatea sanitară a avut, are, medici de valoare, iar din respect față de activitatea, realizările dumnealor merită ca secțiile să le poarte numele.
Primul nume la care m-am gândit dintre medicii de valoare, de onoare ai Sucevei, a fost domnul dr.Cristian Irimie, Bunul Dumenezeu să-L odihnească în pace. Gândul s-a dus mai departe către domnul dr. Vasile Andriu, la domnul dr. Alexandru Pavel, la domnul dr.Gheorghe Țeudan, Bunul Dumnezeu să-I odihnească în pace!
Cu această intenție m-am dus la domnul dr. Alexandru Calancea, care era Managerul în acea perioadă și mi-a spus dorința-rugămintea.
Atent, dumnealui a accepat ideea și m-a îndrumat spre domnul dr.Mihai Ardeleanu, care este un adevărat cunoscător al istorie Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
După discuția avută cu domnul dr.Ardeleanu s-a închegat un început frumos, de recunoștință pentru medicii de odinioară care au avut grijă de sănătatea sucevenilor, de oamenii aflați în suferință, de modernizarea actualului Spital Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Și uite așa, două secții, respectiv Secția Obstetrică-Ginecologie și Gastroenterologie poartă denumirea unor medici mari, uriași suceveni, domnul dr.Cristian Irimie respectiv domnul dr.Alexandru Pavel.
Trebuie să mai adaug că acest demers a fost susținut cu tot respectul de către domnul dr.Andrei Cristof care este Președintele Consiliului de Administrație a S.C.J.U. Suceava și de către actualul Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, domnul dr.Jurchiș- Irimie Ionuț și bineînțeles de Consiliul Județean Suceava (posibil să mai fi scăpat pe cineva, iar pentru aceasta îmi cer scuze, dar le spun tuturor un mulțumesc).
Povestea medicilor de valoare, de onoare, nu se oprește aici, ea merge mai departe, mai departe, mai departe….
Dan Șarpe
p.s. În imagine este Secția Gastrologie ”Dr. Alexandru C.Pavel” din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.