Ieri, 10 februarie 2023, ora 16, la Centrul Cultural ”Academician Eugen Simion” din Dumbrăveni, județul Suceava, a avut loc lasarea de carte ”Pseudo-schițe” a regretatului ziarist Vichenti Cosma.
Afintrionul întîlnirii a fost secretarul primăriei Dumbrăveni, domnul Mihai Chiriac.
”Botezul cărții” a fost un prilej bun de întâlnire cu corifeii presei sucevene, cea de după 22 Decembrie 1989, adică noua presă, cea liberă, mai exact o expunere-prezentare a istoriei presei sucevene.
Bucuria a fost mare atunci când l-am revăzut pe directorul primului cotidian independent sucevean ”NordPress”, adică cu dl.Ghiță Știrbu.
Jurnalistul Relu Gavril Ursache, după mai bine de 30 de ani de presă, a știut să puncteze, să coordoneze, momentele cel mai plăcute, mai ales cele încărcate de informații, de emoții, din presa suceveană.
Istoria presei sucevene este una complexă, plăcută la care a participat și regretatul Vichenti Cosma.
Maestrul Mihai Pânzaru –PIM, ziaristul Bogdan Diaconița, profesorul, scriitorul Dumitru Brădățan, au încântat audiența cu amintirii ale presei din anii 90 cât și cu povești despre Vichenti Cosma.
La lansarea de carte au mai participat: jurnalistul Sergiu Jipa (director Ziarul de pe Net), scriitorul Adrian Popescu, de la cotidianul Crai Nou domnul Valentin I. Adomnicăi, familia, rudele, prietenii lui Vichi Cosma, cât și oameni din Dumbrăveni.
”Pseudo-schițe” este o ediție realizată de DAN ȘARPE și MIHAI CHIRIAC, coordonator DAN ȘARPE, grafica CONSTANTIN UNGUREANU-BOX, iar corectura și coperta de GABRIEL TODICĂ.
”Vichenti Cosma a fost un apreciat jurnalist al anilor ‘90 și un nume de referință în presa scrisă de după Revoluția din 1989. A lăsat în urma sa sute și sute de editoriale, știri și anchete. A avut titluri memorabile. A susţinut și îndrumat numeroși colegi de breaslă.
Când am ajuns prima dată într-o redacție de ziar, Vichi juca șah. Sus, sus, sus la ultimele etaje de la Centrul de Proiectări, vis-à-vis de Poliție (căreia abia i se ,,tăiase moțul” cu noua denumire și transformare din miliție, dar nu-și schimbase metehnele). S-a prezentat în fugă: Vichenti Cosma – redactor șef adjunct. Eram la Nord Press – singurul ziar independent din județ. Ne-am cunoscut ceva mai bine la ,,subredacție”, la ,,milițianul grăbit”. Acolo eram la masă, cu cinzeaca de Rasputin în față, împreună cu Dan T. Gurtesh, cu Mugur Gagiu – Geu, cu Bogdan Liviu Diaconița – Dibo, cu inegalabilul și talentatul poet Constantin Ștefuriuc și cu alți mulți colegi de redacție. Vichi era singurul care-și comandase cafea. Își păstra blazonul de șef serios, care a lucrat în presa centrală, la Ziua. Și Ziua, în acei ani, era luminoasă. Și cu tiraje impresionante. Tot la măsuța de la subredacție Vichi mi-a mai povestit că făcuse box în adolescență și că are multe amintiri frumoase de la Casa Pionierilor (Clubul Copiilor) de la Câmpulung Moldovenesc. Și multe, multe ar mai fi de povestit, de scris…
Plecat din spaţiul imediat al sufletelor noastre, Vichi rămâne de-a pururi cu noi prin moştenirea jurnalistică de un nobil şi dăinuitor adevăr. Nu de puține ori a scos în evidență în articolele sale ce avem mai autentic în apropierea noastră. Era tipul de coleg care-ți sugera o bună rânduială a lucrurilor, o frumoasă diversitate…şi, în primul rând, o verificare bună a surselor.
La plecarea colegului Vichenti Cosma, acum doi ani, mi-am spus: memoria să-i fie mereu binecuvântată. Lucru care se întâmplă și astăzi, acum, aici. ” de Relu GAVRIL – URSACHE
”Spiritualitatea unei nații implică identitate, credință în Dumnezeu, sacrificiu, respect față de semeni și nu în ultimul rând, solidaritate în acțiunea de susținere a tradițiilor strămoșești și promovare a valorilor.
Așa l-am cunoscut eu pe Vichenti. Îngăduitor și adeseori trist. Sigur pe fapta sa, meticulos și drept ca un stejar. Generos și sensibil față de semeni, altruist, adeseori până la renunțarea de sine și deopotrivă orgolios, definit prin zodia în care a trăit.
Ironii ușoare în locul unui reproș direct. Atent la detalii și preaiertător cu parveniții semidocți care spumează venin peste lumina învățăturilor fundamentale. Am avut uneori senzaţia că dincolo de blajenia sa se ascunde un noncombat suficient sieşi care să-l protejeze de mitralii inutile. Greşit! De fiecare dată în spatele tăcerii sale s-a pregătit răspunsul potrivit care a avut „argumetum invicibile”. Şi nu moale sau mieros ci aspru, fără a fi răstit!
“Crucea-n ceruri ară adevăruri” – rostea regretatul Grigore Vieru. Și singurul adevăr dureros este acela că,Vichenti, și-a dus cu demnitate crucea destinului în directia slujirii unui neam ales și prea zbuciumat.
Atunci când lehamitea îl inunda, adeseori l-am auzit spunând: “lasă așa…”
Atotcuprinzător și altruist, prea apropiat fiecăruia, sângerând pentru semenul său, a primit ca răsplată crunta trădare și batjocora multor dintre cei în care a crezut. Câtă deznădejde mai putea aduna inima obosită a omului ales ?
În Sfânta Scriptură, Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet. El se teme de Dumnezeu și se abate de la rău. El se ține tare în neprihănirea lui, și tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”
Cu pricina de a ne fi fost pildă și călăuză bună, îngăduiește-ne să-ți transmitem dragostea noastră și odihnă ușoară, DRAGĂ PRIETENE ! de Mihai CHIRIAC
”Răsfoiesc colecția “Nord Press” din 1994. Pe prima pagină, invariabil, editorialul LUMEA SUCEVEANĂ a lui Vichi, redactor șef adjunct pe politic și administrativ. Cuvintele lui scrise cântăreau greu pentru cititori, dovadă nu numai scrisorile primite, ci și abordările directe, de care avea parte zilnic.
Citesc, la întâmplare, dintr-un editorial din februarie: “La sfârșitul săptămânii trecute, într-un dezinteres total, s-a desfășurat întâlnirea primarilor din mediul rural cu reprezentanți ai Ministerului Agriculturii. Din discuții a reieșit că agricultura particulară este foarte puțin luată în considerare și puțini o sprijină. Unii primari au ridicat probleme referitoare la pământurile ocupate în mod abuziv, în perioada comunistă. Pentru că discuțiile deveniseră prea plictisitoare, participanții ori dormeau, ori ieșeau la o țigară și unii chiar plecau acasă. Având în vedere că stătea comod, una dintre participante își completa zestrea, croșetând”.
Parcă a fost ieri…
După-amiază de început de an, cu vreme rece. Urcase grăbit scările în redacția din clădirea Institutului de Proiectări, peste drum de Inspectoratul de Poliție (oricum, liftul nu funcționa…), ne salută scurt și se lăsă să cadă pe scaunul biroului său. Își scoase, din sacul pe care-l purta mereu cu mare grijă, agenda, un pix și un maldăr de foi bătute la mașină. Era clar, se întorsese de pe teren cu informații tari!
Alături de câțiva colegi, îl priveam cu interes. Era un tip hotărât, nu călca de două ori într-un loc, cum se spune.
După un timp, se uită la mine și dădu din mână a lehamite.
-Am timp și pentru astea, mai bine hai să jucăm un șah, să ne mai relaxăm…
Luă tabla de pe pervazul ferestrei și începu să-și aranjeze piesele albe. Am făcut doar câteva mutări și ne-am oprit, deoarece era musai să înceapă discuția zilnică de sumar al numărului de a doua zi. După ședință s-a apucat de scris cu o vervă pe care i-o admiram. Voia neapărat să termine editorialul, pentru a-l da la cules. Scria de mână, după care departamentul de tehnoredactare se ocupa de restul. Asta în cazul în care nu le dicta textele direct lui Ingrid sau Ginei, urmărind atent notițele lăbărțate în agendă.
Răsfoiesc ziarele de atunci și îmi revin în minte hotărârea, vitalitatea și, de multe ori, încăpățânarea lui Vichi. Și am regretul că nu am mai încheiat partida de șah. Poate altădată, cine știe….” De BOGDAN DIACONIȚA
Dan Șarpe
informația suceveană
