O lecție de credință și respect oferită de slujitorii Bisericii Mirăuți

    0
    145

    Poate deranjez sau nu legat de faptul că tot scriu despre Biserica Mirăuți, actualmente Mănăstire.

    Sunt atașat de acest Sfânt Lăcaș. Este și normal, doar locuiesc în zonă!

    Am avut bucuria de a participa la nenumărate slujbe la Biserica Mirăuți. Și chiar am fost implicat cu sufletul, cu inima!

    Țin minte că de-a lungul timpului au mai fost anumite modificări apărute să zicem în organigrama Bisericii Mirăuți sau în dotarea acesteia, dar de fiecare dată se discuta cu enoriașii asemenea aspecte la finalul slujbei de duminică.
    Bine, aceste lucruri se întâmplau pe timpul când IPS Pimen era cel care păstorea Biserica din Bucovina sau din județul Suceava.

    Vă dau două exemple: când era paroh părintele Gheorghe Coclici, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, într-o zi frumoasă de duminică s-a pus în discuției venirea unui nou slujitor la Biserica Mirăuți. Părintele Coclici a cerut un sfat pro sau contra. S-a vorbit cât s-a vorbit, iar verdictul final a credincioșilor a fost un mare ”DA” care s-a și consemnat în procesul verbal de ședință.

    Iată și cel de-al doilea exemplu: pe timpul părintelui Gheorghe Hostiuc, în perioada în care se făcea restaurarea Bisericii Mirăuți, tot după slujba de duminică s-a pus în discuție dacă acoperișul Sfântului Locaș, care era din țiglă identică cu cea a Mănăstirii ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceavă, să fie donat în totalitate mănăstirii mai sus amintită ca rezervă în caz de nevoi. Țin minte că părerile erau împărție, dar într-un final s-a ajuns la un ”da” obținut puțin peste 50 la sută dintre voturi. Ca drept dovadă, turla Bisericii Mirăuți a rămas mai departe acoperită cu splendida țiglă pusă de către autrieci în 1898.

    Au fost vremuri în care părerea enoriașului, a omului simplu, conta atunci când se lau decizii legate de viitorul unei parohi sau unui Sfânt Lăcaș.

    Astăzi, din nefericire, omul simplu nu mai are de spus mare lucru atunci când vine vorba de soarta unei Biserici sau Mănăstiri. Timpul a schimbat mentalitatea liderului Bisericii din județul Suceava și prin diferite metode legale sau mai puțin normale, IPS Clinic hotărăște totul.

    Transformă biserici în mănăstiri, schimbă preoții, stareții, iar părerea credinciosului nu mai este luată în seamă.

    Dacă-l fugărești pe omul simplu de la masa deciziilor, atunci departe de tine este iubirea față de aproapele tău!

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.