Astăzi, la „Oameni de onoare, oameni de valoare”, voi scrie câteva rânduri despre un doctor, dar nu unul care te vindecă de vreo boală, ci despre unul care vindecă, oblojește „rănile din suflet”. Și anume despre părintele Florin Hostiuc.
Ori de câte ori avem o problemă mai delicată în familie, smeriți căutăm să discutăm cu un preot cu har, care are puterea, tăcerea și înțelepciunea de a ne asculta și de a ne arată calea Cea Dreaptă, Calea Vindecătoare.
Părintele Florin Hostiuc, un slujitor al actualei Mănăstirii Sfântul Gheorghe – Mirăuți din municipiul Suceava, de mai bine de un sfert de secol ne vindecă „rănile sufletului”. Cu o dragoste uriașă a stat tot timpul aproape de enoriași. Le-a ascultat necazurile, problemele, oferindu-le credincioșilor sfaturi și sprijinul necesar.
Părintele Florin Hostiuc în fiecare vineri, de la ora 17, organizează cu copiii „Căsuța cu povesti”, oferindu-le la final o binecuvântare protectoare și multe dulciuri.
Tot părintele Florin ajută numeroși credincioși cu probleme, aducându-le bucurii și speranța în bine.
Părintele Florin Hostiuc te îndeamnă să faci bine în viață, să-ți respecți părinții, să-ți iubești Sfânta Familie, să te rogi, să mergi la Sfânta Biserică, cu alte cuvinte să fii un bun credincios.
Mă opresc aici, cu rugămintea te a vă invita să treceți pragul Mănăstirii Mirăuți pentru a-l cunoaște pe părinte Florin Hostiuc și bineînțeles să-i cunoșteti pe toți slujitorii mândrei Mănăstiri.
Imaginea preluată de pe Facebook
Dan Șarpe