Oameni de onoare, oameni de valoare (XI)

    0
    133
    Informația suceveană, Dr.Buzdugan Anatolii

    Din punctul meu de vedere România are medici de calitate, buni specialiști, chiar foarte buni. Bineînțeles ajutați și de Bunul Dumnezeu lucrurile merg bine. De multe ori avem parte și de minuni. Știința cu credința întotdeauna fac casă bună!

    Când îți este rău sau ai vreo problemă legată de sănătate fugi repede la un medic sau la spital. Dacă nu aveam sprijinul lor, adică a doctorilor, lumea ar fi mai micuță, mai ”subțirică” ca cifre.

    Am încercat să citesc câteva rânduri dintr-un tratat de medicină și asta nu o dată, dar după ce limba s-a împleticit am renunțat. Medicina ca știință îi foarte sofisticată, plină de informații, de cuvinte grele și bineînțeles de mult mister.

    Astăzi, la oameni de onoare, oameni de valoare vreau să discut, să scriu, despre un medic ce este de o rară și aleasă omenie. Un adevărat profesionist care a venit la noi și ne-a făcut multora bine, adică a scris istorie la Suceava.

    Domnul doctorul Buzdugan Anatolii, medic șef secție NCH (neurochirurgie) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava este omul care a scos din ghearele morții numeroși oameni. Practic pot spune că acele persoane care au trecut prin ”mâinile” domnului doctor au revenit la viață a doua oară. Sunt minuni pentru mine, pe care domnul doctor le face zilnic.

    Un neurochirurg sculptează în creiere umane și în coloane vertebrale, practic milimetru, ca unitate de măsură, este lung.

    Domnul doctor Buzdugan Anatolii și-a câștigat dreptul de a sta în Galeria Sucevenilor de Valoare.

    Dan Șarpe

    p.s. Poză preluată din newsbucovina.ro

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.