ION COZMEI, O stea a Bucovinei, Viața și opera de Constantin Hlușneac (VI)

    0
    349

    CA UMBRA ZILEI ÎN APUS DE SOARE

    Când noaptea se plămădeşte/Tot mai adânc/Peste sufletul apelor,/ Când pasărea uitării/ Mai zvâcneşte în întunericul/ Îngropat în mine prin pleoapa/ Întredeschisă,/ Când adorm şi cuvintele/ La porţile gândului/ Ca un semn de-ntrebare/ La marginea lumii,/ Dorul meu/ Se înalţă prin lacrima timpului/ Să ajungă sprijin gândului tău/ Ca umbra zilei/ În apus de soare.

    ATUNCI NUMAI

    Când mă prefac/ Într-un sărut/ Şi-ţi ating pleoapele,/ Când mă topesc în noapte/ Şi-ţi simt răsuflarea/ Ca o înviere a luminii,/ Atunci numai/ Peste sufletul meu/ Se aşterne/ Odihnă şi linişte./ În tine nu mi-e dor de nimeni.

    Din a treia parte a volumului, am ales poemele:

    VÂNĂTOARE DE IARBĂ

    Vara plecam la vânătoare de iarbă

    Simţeam bucuria plecării sub seară,

    Seara cobora pe la noi în veşmânt de luceafăr,

    Cireşii înfloreau în mine pentru a doua oară.

    În ogradă tata pregătea caii,

    Din podul şurii mirosea a chemare,

    Mi se făcea o sete nebună de iarbă

    Şi plecam amândoi peste dealuri călare.

    Se limpezea cerul de tropotul cailor,

    Iarba se transforma într-o stea căzătoare,

    Drumul fagilor se scurgea-n rădăcini,

    În sat o naştere nouă prevestea-n ursitoare.

    Eram fericit s-aud caii păscând,

    (Caii când pasc şi-acum mă cutremur !)

    Tata îşi pregătea o ţigară de foi,

    Ah ! ce frumos mai fuma tata prin vremuri !

    Urmăream fumul subţire şi-n somn,

    Cailor le creşteau aripi fără veste,

    În nopţi liniştite cu păşuni şi cu cai

    Visul meu devenea o superbă poveste.

    Luna răsărea peste fruntea-mi culcată,

    Ţigara tatii se stingea ca o floare în barbă,

    Noaptea asculta peste dealuri, caii păscând,

    Noaptea vestea din pământ vânătoare de iarbă.

    PASTEL CU MIEI

    La cumpăna serii cu ciutura-n cer/

     Prin curţi liniştit se strecoară câmpia

    Salcâmii îşi piaptănă frunza stingher/

     Când satul îşi leagănă blând veşnicia.

    Pe marginea râului picură miei,/

    Cu abur de noapte respiră pădurea,

    Amurgul împrăştie-n tindă scântei/

     Şi-n muguri de rouă îmbracă securea.

    Se tulbură visul de sânge-n măceş,/

    Doar mama aşteaptă cu flori de cireş/

     Întoarcerea berzelor noastre în luncă.

    LUCEAFĂRUL DE VARĂ

    Prin noapte el trece cu plugul de lemn,/

    La porţi de odihnă aprinde tăciunii,

    Pe drumul întoarcerii  lasă un semn/

    Şi-ajunge cu caii pe pajiştea lunii.

    Păşeşte în somn uriaş şi tăcut,/

    Pe umeri îi curge veşmântul pădurii,

    Se-ntoarce târziu şi adoarme-abătut/

    În fânul zidit lângă streaşina şurii.

    GENEZĂ

    Sunt rupt din trupu-ţi sacru, Bucovină,

    Sunt rana ta de aur şi de dor,

    La naştere un strigăt de lumină

    Mi-a fulgerat prin suflet un izvor….

    Mi-a fost sortit să-mi aflu aurora

    În miez de zi, sub cerul tău de jad,

    Când satu-ntreg era plecat la horă

    La margine de vatră şi de vad….

    Eu locuiesc în cea mai dulce limbă

    Ce-nveşniceşte trecerea în dor,

    Cuvîntul meu în aur se preschimbă

    Şi ochiul meu e-atoatevăzător!

    Vorbitor nativ de limbă ucraineană, poetul Ion Cozmei a dobândit  notorietate ca urmare a activităţii de traducător din opera genialului bard ucrainean Taras Şevcenko. Această activitate a debutat în diversele ziare şi reviste de literatură  şi a culminat cu lucrarea de doctorat.

    Traducerea lui Şevcenko în limba română a căpătat contur încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea prin traducerile lui C.Dobrogeanu Gherea în principal. Deşi aceste traduceri urmăreau mai mult aspectul social, folosite ca un mijloc de propagandă pentru socialiştii români, ele au meritul de a-l fi făcut cunoscut pe Şevcenko, pentru prima dată, în literatura română. Secolul al XX-lea, aduce noi scriitori români preocupaţi de traducerea operei şevcenkiene. Marele prozator Mihail Sadoveanu realizează mai multe traduceri, care însă comparate cu originalul dovedesc multe inadvertenţe: nerespectarea prozodiei versului şevcenkian, mai multe versuri decât în original, sau mai puţine, adică traduceri făcute în litera poeziei şi nu în spiritul ei, cel autentic.

    Un nume de marcă al literaturii române care s-a ocupat serios de traducerea operei bardului ucrainean, sfătuit şi ajutat de Sadoveanu, a fost Victor Tulbure. Sacrificându-şi propria operă, chiar după debutul său, V.Tulbure a depus o muncă uriaşă reuşind în 1991, să ofere literaturii române o ediţie integrală a Cobzarului lui Şevcenko, rămasă unică până în zilele actuale. Dar traducerea sa suferă de un puternic handicap. Nefiind cunoscător al limbii lui Şevcenko, V.Tulbure a colaborat (şi-a angajat) un translator, astfel încât traducerea şi-a pierdut mult din mesajul preconizat de Şevcenko.

    În acest context poetul bucovinean Ion Cozmei, originar din Călineştii Cuparencului, sat cu locuitori majoritari ucraineni, vorbitori ai limbii ucrainene populare, beneficiind de acest mare avantaj de a cunoaşte limba, a început traducerea operelor lui Şevcenko, învăţând din mers limba ucraineană literară. Rezultatele au fost pe măsură, traducerile sale făcute în spiritul operei şi nu în litera ei, atrăgând atenţia specialiştilor, care au apreciat la unison, că sunt cele mai reuşite traduceri. Atât şevcenkologii ucraineni cât şi cei din România, în frunte cu cercetătoarea de prestigiu Magdalena Laszlo Kuţiuk, îl consideră pe Ion Cozmei ca fiind cel mai bun traducător al operei şevcenkiene în limba română.

    În sprijinul afirmaţiilor de mai sus sunt invitaţiile adresate poetului Ion Cozmei la manifestările de sărbătorire ale lui ŞEVCENKO în Ucraina, la Kiev, la Cernăuţi, apoi în România, la Suceava, la Satu-Mare.

                Urmăroarele traduceri l-au consacrat ca fiind cel mai bun traducător al lui Şevcenko în limba română:

    -TESTAMENTUL LUI TARAS ŞEVCENKO ÎN LIMBA LUI EMINESCU, articol apărut în bilingv, în REVISTA DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE TRADIŢIONALĂ – LUMEA CARPATICĂ nr.1(5)/2003, Suceava-România.

    -marele poem MARIA, una dintre cela mai frumoase creaţii şevcenkiene, publicat în 1859, deşi gândul abordării mitului biblic al Fecioarei Maria se născuse încă în 1850, când poetul avea 36 de ani. Poemul a apărut în volumul TINERELE MELE GÂNDURI, (denumire care nu este altceva decât primul vers al poemului CAPTIVUL, publicat în anul 1845), la Editura AUGUSTA, 2005.

    -balada, VRĂJITA, reprezintă poezia de debut a lui Şevcenko, scrisă în 1837, dar care s-a dovedit a fi până la urmă, o capodoperă. Ea depăşeşte prin valoare artistică tot ce s-a scris până atunci, fiind o sinteză a mai multor motive folclorice, pe care poetul le-a îmbinat în mod original, conferindu-le o structură tipic romantică. Motivul principal al baladei este ,,iubirea care sfârşeşte în moarte”, dar pe parcursul ei întâlnim şi un alt motiv specific poporului ucrainean, precum cel al rusalcelor, zâne ale apelor, care reprezintă un pericol pentru fete şi băieţi. Fata din baladă este vrăjită de către o vrăjitoare ca ,,să tot umble în miez de noapte”, căutându-şi ibovnicul, ,,dus de un an departe”. Balada se termină tragic prin moartea celor doi îndrăgostiţi, iar înmormântarea are loc ,,pe-un câmp de secară”, la căpătâiul lor fiind sădiţi ,,un brad şi o călină roşie”. Balada impresionează prin începutul ei -,,uvertură” tipic romantică, alcătuită din 12 versuri, de fapt o descriere a naturii, care pregăteşte drama ce se va întâmpla: o noapte stranie, cu Niprul suspinând între maluri, cu luna palidă apărând şi dispărând după nori, cu ţipătul înfricoşător al buhelor în luncă şi cu scârţâitul rar al arţarului. Acest prolog a devenit, peste vreme, un adevărat imn al ucrainenilor de pretutindeni.

                În contextul celor de mai sus, este interesant proiectul de viitor pe care şi-l făcea ION COZMEI la nivelul anului 2000, anume acela de a reedita performaţa lui VICTOR TULBURE, aceea de a scoate o altă ediţie integrală a poetului naţional al Ucrainei, TARAS ŞEVCENKO, CU DEOSEBIREA IMPORTANTĂ, că această integrală avea ca trăsătură definitorie o traducere mult mai apropiată de textul original. Editarea a două volume, precizate în PROIECT DE CERCETARE PENTRU BURSA COPYRO ŞI RECEPTEREA LOR DEOSEBITĂ PENTRU FIDELITATEA TRADUCERII, îi dădeau aripi lui ION COZMEI, care îşi propunea atunci, ca transpunerea integrală a operei şevcenkiene să fie finalizată în anul 2004, când se sărbătoreau 190 de ani de la naşterea lui TARAS ŞEVCENKO. Nu a mai fost să fie aşa, boala care-l măcina de peste două decenii, i-a curmat viaţa la 1 octombrie 2015, visul rămând neîmplinit.

    Referinţele critice asupra cărţilor traduse pun în lumină adevărata valoare a acestor traduceri:

    – Ivan Drach, poet, preşedintele Societăţii ,,Ucraina şi lumea” în prefaţa la cartea ediţie bilingvă TARAS ŞEVCENKO – COBZARUL, apărută în 2011 la Editura Bukrek, Cernăuţi face următoarele aprecieri: ,,…aş dori să felicit editura Bukrek şi pe talentatul traducător din România, pe cunoscutul poet român, Ion Cozmei, care a pregătit traducerea în limba română a Cobzarului ucrainean. De mai bine de 20 de ani, domnul Cozmei este preocupat de transpunerea în limba română a creaţiei poetului nostru naţional. Traducerile sale au fost recunoscute ca fiind cele mai reuşite. Acest fapt demonstrează talentul deosebit al poetului şi traducătorului”.

    -Ioan Ţicalo, în cronica litarară ,,Cobzarul lui Şecenko în ediţia bilingvă” din Bucovina Literară nr.11-12/ 2012, zice; ,,Adept al lucrului bine făcut, poetul sucevean nu s-a grăbit, ci a migălit peste zece ani şi abia în 1999 a ieşit în lume cu volumul TARAS ŞEVCENKO. MARELE COBZAR, urmat de T.Ş. POEME – 2001, T.Ş. TINERELE MELE GÂNDURI – 2005, ŞI T.Ş. POETUL NAŢIONAL AL UCRAINEI ŞI RECEPTAREA LUI ÎN ROMÂNIA – lucrarea de doctorat, susţinută în 2006, cu menţiunea ,,Cum laude” …Ion Cozmei, şi-a asumat o asemenea dificilă sarcină dintr-un sentiment de insatisfacţie faţă de traducerile anterioare – cea mai cunoscută fiind a lui Victor Tulbure, şi din convingerea că are capacitatea de a transpune versurile şevcenkiene într-o partitură care să corespundă, în vibraţie poetică, originalului…”

    Câteva poeme din cărţile traduse, aduc în faţa cititorului geniul şevcenkian, atât de bine conturat de Ion Cozmei prin tălmăcirile sale:

    TESTAMENTUL

    De-oi muri, îmi vreau mormântul/ Pe-o movilă lină

    Din nemărginita stepă-n/ Dulcea-mi Ucraină.

    Ca să văd, s-aud în taină/ Lanu-ntins cum creşte

    Şi zbătându-se-ntre maluri,/ Niprul cum vuieşte.

    Cum va duce din Ucraina/ Către-albastra mare

    Sângele vrăjmaş…atunci eu/ Voi lăsa-n uitare

    Şi câmpiile şi munţii/ Şi-mi voi duce plânsul

    Către Dumnezeu…căci altfel/ Eu nu cred într-ânsul.

    Mă-ngropaţi, porniţi şi rupeţi/ Lanţurile toate

    Şi stropiţi cu sânge duşman/ Sfânta libertate.

    Şi-ntr-o altă casă, mare,/ Nouă, dezrobită,

    Pomeniţi-mă cu-o vorbă/ Bună, liniştită.

    25 decembrie, 1845, la Pereiaslav”

    Grafica: Konstantin Ungureanu Box

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.