Situat în județul Botoșani, orașul Darabani are un farmec aparte, cu un miros de trecut, cel de prin secolele XVIII -XIX.
Istoria, dezvoltarea acestui oraș, este strâns legată de familia Balș, respectiv de Theodor C. Balș.
Pe vremea copilăriei, cea de dinainte de ’89, o mare parte din vacanța de vară, împreună cu surorile mele, eram prezenți la bunicii din Darabani.
Am văzut evoluția orașului, cât și conservarea lui, cea din trecut, unde căruțele trase de vaci, boi ori cai erau întâlnite destul de des.
Am făcut case din chirpici, am amestecat cu picioarele, tone de lut cu paie plus apă, iar după un model anume am făcut sute și iar sute de chirpici.
Am alergat desculț prin miriște, am dormit nenumărate nopți, împreună cu ai mei verișori, sub cerul liber, unde salteaua era un braț de fân fără să ne fie frică de căpușe.
Am făcut biciuști din haldani ori cânepă, iar la finalul verii mâncam bobițele de maci și împușcam câte 2, 3, 4 ore de somn în mijlocul lanului de mac fără să ne fie frică de ceva rău.

















Am călărit caii CAP-ului ori ale rudelor mele. Am mers la pescuit pe iazurile din zonă, am ascultat poveștile spuse de bunica din partea mamei, Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace, despre regi, banda lui Coroi. Bunicul din partea mamei, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, care a fost prizonier de război la ruși, ne povestea, când avea chef, de greul pe care l-am dus pe vremuri și cum a trebuit, pentru a-și salva familia, să ducă caii, pământul, magazinele, toată agoniseala, în brațele comuniștilor.
Astăzi, orașul Darabani este un sat mai mare. Lipsit de industrie, de țăranii de odinioară, de poveștile din trecut, iar acest lucru mă doare, cu mă doare când nu mai văd casa bunicilor și nu mai ascult poveștile trecutului.
Dan Șarpe