Sunt un iubitor de folclor românesc. Am crescut alături de mari dirijori, instrumentiști, cântăreți de folclor de la noi, iar cu asta mă pot mândri.
Eram copil, când doamna Sofia Vicoveanca împreună cu regretatul Silvestru Lungoci au făcut un turneu în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, respectiv în anul 1988, unde au fost acompaniați de „Lăutarii” maestrului Nicolae Botgros. A fost un enorm succes. Povestea maestrul Silvestru Lungoci, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, despre cum au fost primiți în Chișinău, cu tone de flori, îmbrățișări, lacrimi de bucurie. Folclorul românesc era în acea perioadă idolizat de către cei din Moldova, iar ansamblurile din RSS Moldova învățau de la noi.
În următorul an, „Lăutarii” au venit în România. I-am ascultat cu mare drag. Aveau o tehnică uriașă, erau ca niste roboți care citeau bine de tot. Se vede acea școală, disciplină sovietică.
Imediat după Revoluție, trupele din Republica Moldova au invadat România. Timid au cerut pentru un spectacol ceva modic, un leu, doi, după care zeci de mii de euro. Practic s-au făcut stăpâni pe folclorul românesc. I-a ajutat tehnica rusească, disciplina sovietică, studiul uriaș, dar le lipseau ceva. Nu aveau și nici nu au acea dulceață pe care o au instrumentiști noștri.
De ceva timp observ, cu tristețe, că ansamblurile noastre tradiționale sunt înlăturate și înlocuite la diferite (dacă nu majoritatea) evenimentelor din România. Se preferă „Lăutarii” de exemplu în locul Ansamblului „Ciprian Porumbescu”. Credeți-mă că avem și noi instrumentiști buni, chiar foarte buni, cândva „Ciprian Porumbescu” oferea lecții celor de la „Lăutarii” din RM, iar adevărul este că nici maestrul Botgros nu mai este cel din anii ’80, ’90. După ce a dat de „gustul banilor” câștigați în România s-a schimbat ca om uitând originea și familia.
Dar poate sunt prea invidios, mult prea mic pentru un folclor atât de mare, unic și de neegalat, precum este folclorul nostru românesc!
Un sfat însă pot să-l dau celor care doresc, de la noi, să cânte ca cei din Republica Moldova: școala românească de muzică populară este net superioară celei din Chișinău, iar folclorul românesc se cântă de multe ori cu sufletul și cu dulceață (ascultați doinele pe care cei din Republica Moldova evită să le cânte). Iar românii au suflet și dulceață din belșug!
Dan Șarpe