George Suceveanu intră cu viteză în biroul lui de președinte și cu o voce joasă ceru secretarei un ceai.
- Vreau un ceai de mentă, amestecat cu tei, m-a luat iarăși durerile de cap și de burtă după ce am citit în presă materiale legate de groapa de gunoi.
Până să sosească ceaiul, se gândi să-l sune pe prietenul lui din București care are o casă de avocatură pentru a vedea cum rezolvă cu procesele și plângerile făcute de sătenii ce locuiesc în apropierea groapei.
Relaxat, prietenul din București îi dă de înțeles că nu vor fi probleme, are toate soluțiile la îndemână, mai ales că în politică „o mână o spală pe cealaltă”. Cel mai bine ar fi, îl sfătuiește prietenul, să ignore aceste aspecte.
George știa că într-o zi se va sfârși tot dansul legat de groapa de gunoi și cineva va plăti, dar trebuie găsit „prostul de serviciu”.
Ceaiul ajunsese pe masă, iar în timp ce îl savura se gândi că-i prea puternic și cu sprijin pentru a păți ceva, doar i-a promis până și Șeful de la București că dacă bagă spaima în oameni cu virusul, are sprijin total necondiționat.
Cu gândul la Șeful de la București, George își termină ceaiul. Își aduse aminte că trebuie să ajungă într-o comună unde un prieten din partidul pe care-l conduce a terminat de renovat o școală și este un prilej bun de laude plus promisiuni.
Dan Șarpe