Pacea mimată de către americani

    0
    182

    Mă uit la știri și văd cum politicienii americani vor să aducă „pacea în Europa” trimițând arme în Ucraina. Această „pace americană” ucide la fel de repede ca și armele rușilor și mă duce cu gândul la „cuvântul” pe care l-a avut americanul după finalizarea celui de-al Doilea Războiul Mondial. Ne-a lăsat să înțelegem că nu vom fi abandonați rusului. Zeci de mii de români au murit cu arma în mână sau în pușcării cu ochii întorși către Vest, în speranța că americanul ajunge!

    Astăzi, suntem obișnuiți să aplaudăm la toate replicile spuse de unii politici americani, inclusiv de ambasadori, dar mai ales la cele grăite de către șefii de stat care se tot agită prin lumea întreagă de decenii întregi, povestind cât de buni și democrați sunt.

    Dacă ne uităm la cât „bine” au făcut americanii, în ultimii 33 de ani, mai ales după căderea comunismului, în lume, ne apucă durerile de cap și repede nu se mai sting.

    În Iugoslavia, politica americană a lăsat zeci de mii de cruci în urmă, în Irak, datorită vorbelor mincinoase a lui Bush, au murit peste 3 milioane de oameni, iar în Ucraina politica americană împrăștie arme care ucid și provoacă o poluare urâtă cu reacții ce vor afecta sănătatea multor milioane de europeni pe termen lung. În Siria nu sunt informații sigure, cum la fel ceea ce s-a întâmplat în Afganistan.

    Dan Șarpe

    p.s. rușii după ce au pus mâna pe un lucru niciodată nu-l mai vezi, deci nu mă regăsesc ca fun de-al lor. Mai degrabă aș alerga către anumite state din Europa. Mă gândesc la Franța ori Austria (un prieten mi-a povestit că pe vremea regelui, oamenii din Bucovina aveau o vorbă „mai aproape este Viena decât București”).

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.