(II)
Ce-i de făcut?
-continuare-
Intră în casă, luă bolul cu mâncare pentru câine şi o cană cu apă, vru să iasă, dar privirea îi fu atrasă de nişte foi aflate pe masa din bucătărie, scrise cu pix cu mină roşie.
„Dragă Ionele,
De mult timp tot am vrut să stăm de vorbă, dar tu mereu erai ocupat cu jurnalul, veneai acasă ca la hotel, făceai duş, mâncai ceva şi adormeai rapid. Ai uitat că în casa asta mai exist şi eu? Mai mult, banii pentru cheltuielile casei îi lăsai pe noptieră, ca la curve. Văd că iubirea noastră s-a stins demult, iar noi am ajuns mai rău ca doi străini-nu schimbăm două vorbe. Aşa că am hotărât să ne separăm deocamdată, mă mut la mama pentru o perioadă. Sper că separarea ne va permite să reflectăm asupra căsniciei noastre şi, când vin copii de la facultate din Capitală, în vacanţă, să putem lua o hotărâre: divorţăm sau nu!
Cea care ţi-a fost fidelă o viaţă, Ela”.
Bărbatul simţi cum pământul îi fuge de sub picioare, stomacul i se întoarce pe dos şi cade în abis.
Subredacţia era de fapt cârciuma de la parterul clădirii unde fiinţa Provincia, locul unde îşi făceau veacul reporterii atât de la ziarul cu pricina, cât şi de la celelalte publicaţii locale, ori corespondenţii ziarelor centrale. Tot aici se putea afla cele mai grozave ponturi, se făceau schimb de informaţii între gazetarii de la ziarele concurente. Articolele care nu puteau fi publicate în unele ziare de frica represaliilor baronilor locali vedeau lumina tiparului în paginile Provinciei.
Cârciuma, botezată pompos „Birt Popular”, cunoscută între ziarişti ca fiind Subredacţia, era de fapt o bodegă ordinară, unde se vindeau numai băuturi spirtoase ieftine supanumite „Adio, mamă” şi „Te văzui printre morminte”, ori cafele cu un gust subtil de cofeină, mai rar sucuri. Dacă îţi era foame puteai să iei o pungă de seminţe sau de „croncănele”- biscuiţi cu termenul de valabilitate aproape expirat.
În ciuda acestora, lumea boemă a urbei frecventa cu consecvenţă Subredacţia. Picturile imense ale unui artist celebru prin pornografia lucrărilor, supranumit Sex, reprezentând femei nud cu barbă şi cu un vagin străjuit de un păr pubian asemănător coamei unui leu şi bărbaţi încornoraţi cu falusuri imense în erecţie, tronau pe pereţii plini de igrasie şi afumaţi. Donase cârciumii aceste lucrări, care scandalizaseră gospodinele pudibonde şi obtuze ale oraşului, în schimbul unei „remuneraţii” demne de pictor – o consumaţie zilnică la bodegă. Dar în înţelegrea cu patronul nu se precizase câtă băutură şi ţigări poate lua, aşa ca el cinstea ca un nabab pe toţi cei prezenţi. Bunăstarea a ţinut până când proprietarul cârciumii a pus piciorul în prag şi a stabilit că Sex poate lua zilnic o sticlă de trascău, un pachet de ţigări puturoase trei cafele si ceva „croncanele”.
Tot aici se citeau cu voce tare articolele-bombă publicate, precum şi cele în lucru şi de multe ori contribuţia la redactarea materialului a celui ce făcuse documentarea era doar simbolică- rămânea doar cu semnătura, că titlul îl dădea omul din redacţie specializat pe aşa: ceva secretarul general de redacţie, redactorul şef adjunct sau redactorul şef. În clinchetul paharelor, poeţii îşi declamau versurile şi purtau discuţii acide şi contradictorii pe versurile prezentate, iar epigramiştii scriau pe colţul unui şerveţel ideile.
Asta era lumea lor, a boemilor, care pe stradă erau salutaţi cu respect de toată suflarea urbei, cu răsunătorul „Cu respect, maestre”.
Cam pe la ora cinei, Mitică Grozăvescu, intră în bombă. Se aşeză singur la o masă şi făcu o comandă care-l lăsă perplex pe băiatul care lua comenzile:
– O cafea şi un suc de mere, băiete!
– Vreţi să repetaţi comanda, maestre?
– Ce mama dracului, patronul acesta angajează numai surzi, zbieră adjunctul, o cafea şi un suc de mere!
O linişte mormântală se lăsă. Boemii nu-şi credeau urechilor-omul despre care se spunea că ar fi fost otrăvit dacă era servit cu apă, comandase suc şi cafea la ora când toţi se făceau criţă.
Scoase tabachera şi-şi aprinse o ţigară, bău pe îndelete cafeaua şi sucul, apoi dădu ordinul de convocare.
– Într-o juma’ de oră, toată Provincia vine în redacţie. Aveţi timp să vă treziţi din beţie!
Toţi şi-au făcut cruce: „Mitică al nostru s-a dilit?”, se întrebau mesenii.
La şedinţa de redacţie, toţi reporterii şi redactorii, mai mult sau mai puţin treji, erau prezenţi. Aşa ceva nu se mai petrecuse de la înfiinţarea publicaţiei.
– Dragi colegi, a venit vremea să lucrăm profesionist, să dovedim tuturor de ce suntem în stare. Nu vreau să vă ţin un discurs motivator şi moralist, aşa că fiecare depune icrele. În două ore, vreau toată marfa redactată şi gata de a fi tehnoredactată, anunţaţi secretarului de redacţie subiectele. Vă va spune câte semne trebuie să aibă fiecare articol şi va stabili ce poze e nevoie. „Bomba” o scriu eu, editorialul l-a scris deja dom’ Ionel.
Părăsind Subredacţia, Grozăvescu s-a adâncit în lucru şi la scurgerea celor două ore stabilea paginaţia jurnalului. Chiar era mândru de articolele publicate, nu e aştepta ca într-un răstimp aşa scurt reporterii să-şi facă treaba aşa de bine. Dar şi mai mândru se simţea după ce-şi revăzuse articolul său.
-va urma-