Pentru Vichi

(VI)

La ora 15:30 personalul Provinciei era prezent. Persista marea întrebare: „ne dă salariile?”. Mitică, văzând atâta punctualitate, începu şedinţa mai devreme.

• V-am rugat pe toţi să ne vedem, pentru că sunt lucruri importante de discutat, aşadar să le luăm în ordinea importanţei pentru voi: leafa. Până la sfârşitul săptămânii viitoare veţi fi cu banii la zi. Acum să trecem…
• Şefu’, am mai auzit asta şi nu am văzut… E mult un bănuţ…
• Veţi vedea că aşa va fi! Acum să trecem la lucrurile grave – dom’ şef e grav bolnav, la spital, a suferit un atac cerebral, până la noi ordine am preluat şefia. Voi face pe dracu’ în patru să fac rost de mălai, să ducem gazeta mai departe, nu vă cer nici un sacrificiu personal, ci vreau ca din acest moment să vă faceţi în mod profesionist treaba. Dacă dom’ Ionel era cu prea mult bun-simţ, eu voi tăia în carne vie. Cine nu are contracte de muncă, va avea! Dar şi cererile vor fi mai mari. Începând de azi s-a terminat cu băutura, aţi văzut afişul: „Cine e beat astăzi, vine mâine”, iar mâine, vă spun eu, va fi dat afară! Acum să trecem la treaba noastră de zi cu zi. Peste două zile vine preşedintele şi chiar dacă nu ne place de moaca lui ori de politica pe care o face, trebuie să relatăm despre acest eveniment. Nu prea au vrut să ne dea acreditare, dar până la urmă am făcut un compromis: va merge redactorul care se ocupă de secţia Cultură şi un fotoreporter de la noi. Cu ei voi discuta separat mai târziu. Câţiva dintre voi se vor băga prin mulţimea care îl va aplauda sau hudui şi va relata picanterii de acolo. Dar despre cum ne vom organiza pentru acest eveniment, puţin mai târziu! Acum revenim la bucătăria noastră – vom schimba puţin politica editorială, cam ce vrea cititorul – crime, violuri, infracţiuni, incendii şi alte din astea vor căpăta o mai mare importanţă. Vom face şi o reorganizare, vom stabili cine se va ocupa de chestiile astea, vom  crea şi funcţia de reporter special, care va fi prezent la evenimentele de interes. Cum la instituţiile astea lucrează aproape în totalitate numai bărbaţi, de chestiile astea se vor ocupa fetele. Masculii au o slăbiciune pentru partea femeiască şi în speranţa obţinerii unor favoruri feminine, nu mă gândesc numaidecât la cele sexuale, vor fi mai cooperanţi şi ne vor da ponturi mai uşor, că purtătorii lor de cuvânt dacă există, sunt sublimi, dar când ai nevoie de ei lipsesc cu desăvârşire, ori chiar nu există. Iar comunicatele lor de presă, pe lângă faptul că sunt redactate de nişte semianalfabeţi, sunt nişte procese verbale care nu spun mai nimic. De asemenea, provizoriu, secretarul general de redacţie, va prelua şi o parte din atribuţiile redactorului şef adjunct.

              La un ziar, secretarul general de redacţie (S.G.R, segheristul) nu reprezintă banala funcţie de secretară a şefului – o fătucă ce are picioarele până la gât, bate la maşină sau scrie la calculator diverse acte, face cafele şi ţine loc de amantă – este o funcţie foarte importantă şi absolut necesară. De regulă, rolul SGR-istului este acela de a superviza bunul mers al ziarului, de la conţinut, prin DTP şi, într-un final, în tipar.

            Nominaliză apoi ziariştii care se vor ocupa de treburile poliţieneşti, ale parchetului, instanţelor de judecată, pompieri şi stabili şi o normă zilnică de articole ce trebuie depuse în vederea publicării.

            O rafală de vânt lovi cu putere unul dintre geamurile sălii în care avea loc şedinţa, geam ce era întredeschis, şi îl sparse, cioburile se împrăştiară ca alicele trase de o puşcă de vânătoare, făcând pe cei prezenţi să sară de la locurile lor. Imediat, începu să plouă, întâi uşor, apoi în rafale ce răpăiau ca o mitralieră. Picăturile pătrundeau prin geamul spart, făcând o mică băltoacă. Trecând peste momentul surprizei, unul dintre gazetari se dovedi inspirat – luă un sac menajer şi cu ajutorul unor piuneze îl fixă, reuşind să oprească pătrunderea năvalnică a picăturilor de ploaie. Totodată, tanti Maria, femeia de serviciu, sună la geamgerie din oraş şi, după ce cu un metru de croitorie luă măsurile geamului, solicită un meseriaş, care să pună sticla la loc.

             După ce discută în particular cu redactorul şi fotoreporterul acreditat pentru vizita preşedintelui, solicită acestuia din urmă să mai zăbovească niţel.

• Pozarule, eşti gata de atac? Mă bazez pe experienţa ta în această vizită prezidenţială. Ăia de la Prefectură au vrut să ne fenteze, cu omul nostru de la Cultură, crezând că o să relateze poetic totul. Ştii părerea mea: cei mai slabi ziarişti sunt poeţii, că ei sunt în stare să relateze în versuri despre un discurs politico-electoral şi nu să-l disece să vadă ce se ascunde de fapt sub cuvintele lor demagogice. Articolul, care vreau să fie ilustrat ca la carte, îl va scrie poetul nostru, dar tu îl vei superviza şi după aia mi-l prezentaţi mie să văd ce e cu el, să-l mai perii niţel. Să daţi date voastre personale în vederea cererii de acreditare, pe care Mirela, secretara noastră, o va trimite prin curier la Prefectură. Aaa… să nu uit spune-i să-mi facă legătura cu directorul acela mare de la Radio Albeşti. Cam atât, acum să vedem ce marfă avem pentru ziarul de mâine!

            Apoi începu să studieze materiale depuse în vederea publicării şi constată că are marfă de calitate. Pe când încerca să schiţeze mintal o machetă de ziar, telefonul începu să sune cu insistenţă.

• Alo!
• Şefu’ aveţi legătura cu directorul de la radio.
• Salut, măi Dorine, ce faci, măi?
• Noroc, Mitică, eu, bine, tu? Am auzit de Ionel că e cam nasol şi e la spital…
• Da, un atac cerebral, să nu ne panicăm, nu ştiu cât de grav este. Şi Sir Winston Churchill a avut unul, dar şi-a revenit, a băut în continuare şi cu trabucul în gură era tot timpul, başca faptul că a condus Regatul Unit al Marii Britanii, în timpul războiului şi i-a caftit pe nazişti. Nu mai pun la socoteală faptul că a luat şi un Nobel pentru Literatură la aproape zece ani după războiul cu naziştii. Uite pentru ce te-am deranjat: hai să ne vedem doar noi doi, zilele viitoare.
• Plec din oraş câteva zile, aşa că hai mâine dimineaţă să ne vedem. Vii acasă la mine la 9:00, luăm micul dejun şi discutăm pe îndelete fără să fim văzuţi sau deranjaţi de cineva.
• Bine, pe mâine!

            Ediţia de a doua zi a ziarului era gata. Deja reporterii şi redactorii s-au conformat cerinţelor noului şef. Infracţiunile aveau o mai mare pondere, iar articolele de sport, văzute până atunci ca materiale de umplutură, deveneau mai numeroase şi mai consistente. „Un cioban a ucis pentru o bucăţică de brânză” era articolul-bombă, documentat şi relatat de una din debutantele în ale jurnalisticii, o jună pe care nimeni nu dădea două parale. Reporteriţa reuşise să aducă la redacţie chiar şi o poză a asasinului-cioban.  

-va urma-