Şi, cum vă spuneam, măi dragilor, m-am hotărât să candidez şi eu pentru un locuşor călduţ în Parlament. Vreau, musai, să fiu senator. De ce senator? Sună mai bine la ureche în comparaţie cu vulgarul cuvânt „deputat”! De aia, e clar?
Sigur că pentru asta trebuie să mă rup puţin de cele lumeşti şi să frecventez slujbele de la biserică, unde babele alea habotnice mă pot vedea în toată splendoarea facând cruci peste cruci, bătând mătănii, aprinzând lumânări din alea cumpărate de la părintele Tinel şi nu din Bazar (unde sunt mai ieftine). Să vadă cum un potenţial ales al neamului stă drept ca un prapur bisericesc şi se unduieşte la doleanţele plebei precum cădelniţa cu care sunt tămâiaţi enoriaşii. La imagine mai am de lucrat, dar ăsta e doar primul pas.
Al doilea ar fi acela de a fi prezent la meciurile echipei comunale şi de a intona, alături de galerie, imnul mult-iubit de echipele vizitatoare: ”Vai de voi de câştigaţi!”. Deja mi-am confecţionat la nea Truţel, croitor retras din activitate din cauza concurenţei produselor „de-a gata” aduse de chinezi şi turci, ori de bazarişti care derulează afaceri cu aceşti investitori, un pardesiu în culorile clubului şi o lavalieră cu picăţele în formă de mingi de fotbal. Mi-am luat şi un megafon, procurat de la nepotul Năică, care la rându-i îl are de la frate-său, mare mahăr la mitingurile organizate de ONG-uri şi sindicate, megafon cu ajutorul căruia să le spun cuvinte dulci arbitrilor când nu fluieră cum trebuie pentru echipa mea de suflet.
La primul meci mi-am mobilizat toţi prietenii de poloboc, că de pahar nu mai găseam nici unul, erau deja în staff-urile nocturne ale alor candidaţi, şi am început a scanda celebrul „Pe ei, pe ei, pe bunica lor!” că mamele, sărmanele, erau plecate la lucru în Italia. Nu bine s-a zărit ieşind din tunel o jambieră de arbitru, că am şi dat tonul: „Hoţii! Hoţii” şi câteva cuvinte de alint pentru mamele lor care erau la muncă în Spania. Cu un ropot de aplauze i-am primit pe băieţii noşti, conduşi din teren de veteranul Vasilică, factorul poştal, şi, de pe bancă, de şeful de post, Iftimie cel bătrân, băieţi ce putau cu mândrie echipamentul cel nou pe care era scris cu carioca „Votaţi nea Grigore senator”.
La începutul meciului s-a ţinut un moment de reculege în memoria viitoarelor victime din acesată partidă de fotbal – arbitrii şi jucătorii oaspeţi. În afară de faptul că în tribune se distribuiau materiale de propaganda electorală – pungi cu seminte cu chipul meu şi acelaşi slogan ca cel de pe tricourile băieţilor – nu a fost nimic demn de consemnat, iar tabela de marcaj a rămas virgină. La pauză, arbitrii au fost stimulaţi cu câte o sticlă de samahoancă, pită cu slană şi ceapă electorală, iar jucătorilor oaspeţi li s-a reamintit că joacă în deplasare şi ar fi păcat ca terenul lor cel nou şi în pantă de 30%, la care se lucrează de doi ani şi un sfert, să nu mai fie finalizat după alegerea mea ca senator. Mingea, şi ea electorală, se plimba alene de la oaspeţi la gazde, nu şi invers, dar afurisita nu voia să ajunga nici măcar în faţa porţii echipei vizitatoare, parcă avea magnet şi tot ajungea peste drum la bodega lui Valerică, nepot de la o vară a cuscrei mele. Şi vine minutul 90+27, mingea ajunge la Vasilică, driblează un jucător advers, al doilea, al treilea, driblează şi arbitrul, trimite o scăriţă peste portar şi…. mingea se opreşte pe linia porţii, blocată de o balegă de vacă ce tocmai venise şi ea la păscut. Sărmana vacă, greşise orarul! Trebuia să vină la tuns gazonul cu o oră mai târziu, dar se vede că văcarul satului, Ionică-fără frică, uitase să dea ceasul cu o oră in urmă! În minutul 90+30, exasperat şi mort de oboseală, arbitrul asistent şutează mingea exact în năvodul ce ţinea loc de plasă la poarta oaspeţilor şi GOOOOOOL!!! 1-0 pentru noi! Jucătorii adverşi protestează, dar arbitrul central este ferm, indicând centrul terenului şi explicând clar că arbitrii fac parte din joc. Cu victoria asta, echipa Avântul Prăbuşirea încheie campionatul pe un bine-meritat loc unu şi promovează în eşalonul superior, iar eu sper să promovez direct în Parlament.
O asemenea calificare istorică trebuie sărbătorită şi butoaiele cu vin electoral dau năvală atât în tribune, cât şi pe gazon. Se încinge şi o horă electorală, după care se distribuie buletinele de vot gata ştampilate, numai bune de pus în urne, „pentru ca alegătorii să nu se mai oboseacă citind numele tuturor candidaţilor”.
Al treilea pas: pomenile electorale. Mă îndrept însoţit de taraful comunal, alcătuit din Mitică, acordeonistul, şi Valy (musai cu y), guristul comunal, către satul de asistaţi social, Pârţâieştii din Deal. Aici, se vede că asistaţii ştiau regula distribuirii pomenilor electorale: s-au aşezat frumos pe două râduri, femeile cu copii în braţe în partea dreaptă şi bărbaţii în stânga. În partea dreptă mergeau găleţile cu poza mea, găleţi pline cu zahăr, ulei, parizer şi pop-corn, iar în partea opusă – sticloanţele cu trascău.
Boierule, îmi zise unul dintre fericiţii posesori de sticloanţă, hai, dă buletinele de vot, dar să ştii că mai trebuie ceva…
Ce anume?
Murăturile, că dacă mergem la vot, să nu ne doară capul!
Am sunat de pe mobil pe şeful asociaţiei agricole din comună, inginerul Wilian Popuşoi:
Finule, am nevoie urgent de o sponsorizare!
Apoi, de unde, păcatele mele?! Producţia agricolă a fost la pământ anul acesta, naşule!
Din pământ, din iarbă verde, trimiţi acum la Pârţieştii din Deal două butoaie cu murături din alea bune pentru dres mahmureala! Şi mişcă-te rapid dacă o vrei pe Maricica şef de birou senatorial!
Butoaiele cu murături au ajuns la timp aduse de finul Jenel care în acea zi era căruţaş, buletinele de vot, gata ştampilate, au fost distribuite şi eu pot să mă ocup de etapa a patra: programul electoral, că trebuia să pun şi eu nişte afişe la panourile electorale.
Am convocat tot staff-ul meu şi am încropit rapid programul în trei puncte cu promisiuni electorale:
Toată lumea va primi gratuit şi zilnic, la ora 8,00 câte un pet de bere, la prânz o sticlă de vin, iar seara, una cu samahoancă. Finanţare: de la bugetul local
Hramul comunal va deveni sărbătoare naţională. Finanţare: de la bugetul judeţean
Săptămâna de lucru se va reduce la o singură zi lucrătare, iar salariul minim va fi de 2.000 de euro. Finanţare: de la bugenul naţional
Da’ ceva, de autostrăzi, nu spui şi matale, că dă bine la electorat, îşi dă cu părearea un membru al staff-ului.
Bă, nu ai citi ce a scris pe feisbuc maestru’ Dumitru Monacu, epigramistu’: „De-abia acuma am înţeles eu de ce e atâta dezinteres în construirea de autostrăzi. Din moment ce strada provoacă fiori clasei politice, vă daţi seama ce tragedii ar provoca… autostrada?”
A venit şi ziua alegerilor. După slujba de la biserică, toţi susţinătorii mei s-au încolonat frumos, doi câte doi, şi au purces către secţiile de votare. Nu au ratat nici una, şi-au exprimat dreptul câştigat la Revoluţie la toate cele cinci secţii de votare. La numărătoarea voturilor, să leşin! Un vot mi-ar mai fi trebuit să ajung senator, dar baba Frosina din Pârţâieştii din Deal şi-a dat obştescul sfârşit chiar în ziua alegerilor parlamentare, văduvindu-mă de un mandat de ales al neamului. A naibii, baba Frosina!
Vichenti Cosma
-va urma-