Pentru Vichi(VII)Tratament anti-mahmureală

    0
    168

    Hramul, potrivit dex.ro, este sărbătoarea religioasă în cinstea sfântului ocrotitor al unei biserici. Cu timpul, această sărbătoare a devenit un pretext la români de a mai trage un chef. Hramul se petrece cu sfinţenie la ţară, unde samahoanca-i samahoancă, sarmalele sunt făcute la cuptor, iar vinul din poloboc nu e îndoit cu apă ori făcut din apă cu alcool, arome şi coloranţi, iar cozonacii... na, că nu mai am cuvinte, deja îmi plouă în gură... La degustarea acestor bunătăţi se adună în ziua cu pricina toată familia, iar pentru cheful tradiţional, care de obicei ţine ca-n poveşti, trei zile şi trei nopţi, se mai adaugă şi câţiva rurali urbanizaţi, care, musai, ţin să păstreze tradiţia: să bea şi să mănânce bunătaţi fără E-uri.
    
    În această zi, numai câteva babe hipoacuzice calcă pragul bisericii pentru a participa la slujba religioasă, slujbă ţinută de părintele Tinel, un tinerel cu BMW 4X4, care în celelalte zile e suplinitor de limbi străine şi profesor de religie la şcoala primară de pe Toloacă.
    Şi cum hramul la noi e întotdeauna toamna, punem în proţap un batal şi-l perpelim frumos la foc domol încât părintele, când iese de la biserică, ademenit de aromele divine şi emanate de berbecuţul din proţap, vine să binecuvânteze masa şi mesenii. După o mastică de Chios, două măsline şi trei pahare de vin de Madeira, prea-cucernicul părinte, cu poalele-n brâu şi mânecile suflecate, ne anunţă cu voce gravă că trebuie să ajungă la o înmormântare, dar să nu uitam să-i trimitem şi lui o bucăţică din minunăţia ce tocmai se perpelea la proţap. 
    Odată binecuvântate bucatele, începe dezmăţul-răciturile cu mămăliguţă fierbine pe post de aperitiv şi o stacană de rachiu de sfeclă de zahăr anunţă ce va să urmeze: sărmăluţele cu smântână şi cu ardei iute, stropite din belşug cu altă stacană de samahoancă, minunăţia din proţap şi o damingeană de vin, plăcinte poale-n brâu făcute de coana Magda, prietena noastră şi... cireaşa de pe tort: în bătătură au venit Mitică, acordeonistul şi Valy (obligatoriu cu Y), guristul satului. Şi cântec, joc şi voie-bună, până ce ne-a doborât pe toţi. A fost un măcel, mai rău ca la Verdun: un rural urbanizat dormea cu nasu-n farfuria cu răcituri, un altul avea pe post de pernă proţapul cu care se făcuse berbecuţul, iar un rural autentic îmbrăţişa damingeana goală de vin.
    După cele trei zile de hram şi după ce ne-am dres, care cu o ciorba de burtă şi o vodcă, care cu murături şi moare (pentru necunoscători - zeamă de varză), ori alţii cu bere - să stingă arsurile, fiecare a plecat către casa lui. Numai eu am rămas să trag ponoasele. Şi nu oricum, ci pe Feisbuc. Sau din cauza lui, nu mai contează.
    
    Mă împinge Lighioana să intru pe Feisbuc tocmai când soţia mea nu-şi vedea capul de treabă, de strâns în urma oaspeţilor şi de dereticat prin casă.

    Da’ bine îţi şade, măi omule, tu pe Feisbuc şi eu, vorba mamei lui Ion Creangă, nu-mi văd capul de atâta treabă! Porcii ţipă de foame, câinele din legătoare scheaună de sete, ograda aia arată arată ca la balamuc… Pune mâna pe treabă, putoare ce eşti!


    Eu, cu coada-ntre picioare şi cu o durere de cap de zile mari, mă conformez poruncii. Fluier peste gard la Marinică, vecinul, care tocmai terminase de cules nişte popuşoi ori barabule de prin grădină.


    Da’ ce-i, vecine, ce s-a întâmplat? Arăţi de parcă te-a călcat tancul? Ori poate a început războiul şi eu nu ştiu?!
    Hai, băi Marinică, lasă gluma! Pe cel mic îl ai acasă? Spune-i că îi dau 2 poli să vină, să deretice un pic ograda la mine, că soţia face ca trenul…


    În timp ce Marinică cel mic face curăţenie în ogradă, după ce am liniştit animalele, eu, ţuşti! în fânul din podul grajdului. Şi dăi la aghioase şi sfoirături, până ce Costică, cocoşul cel moţat, mă anunţă că s-a crăcănat de ziuă.
    După ce îmi torn în cap o găleată de apă rece de la fântâna din curte, mă apuc de trebuşoară pe lângă casă, aşteptând să plece soţia la serviciu. De cum iese pe poartă, eu, hop, direct pe Feisbuc, unde găsesc un mesaj disperat: „Ştie cineva un remediu bun pentru mahmureala de dimineaţă?”. Saracu’, finul Jenel avea nevoie de ajutor. Şi eu, ca un bun naş ce sunt, nu puteam să-l las la ananghie. Mai ales că era tare abătut în ultima perioadă, că nu-şi văzuse visul din copilărie împlint: voia să fie căruţaş ori biciclist, dar din cauza vremurilor astea tulburi ajunsese primar. Aşa că i-am răspuns imediat: „Se începe tratamentul cu o vodcă mică, pe stomacul gol. După 10 minute, se mai ia de duşcă una dublă şi se stinge repede cu o berică. Un castron aburind cu ciorbă de burtă sau rădăuţeană ori de potroace va completa remediul. O cafea mare cu mult coniac şi două-trei ţigari savurate pe îndelete e obligatoriu de administrat acum, altfel tratamentul nu are efect. După o oră, timp în care mai merge o berică, se mănâncă încet, gospodăreşte, ca la nuntă nişte ceafă de porc la grătar asortat cu expirate – vin vechi de cel puţin 5 ani şi brânză cu mucegai. Se repetă procedeul de minim două ori pe zi, cura se ţine obligatoriu 7 zile. Dacă nu are nici un efect timp de o săptămână, se continuă până dispare mahmureala de dimineaţă.”


    La vreo zece zile de la tragicul eveniment, mă trezesc cu fina Micşunica (Madam primăriţa, dupa cum o poreclesc sătenii) la poartă.


    Naşule, naşule, nu ţi-i ruşine, îţi baţi joc de bietul Jenel?!
    Dar ce s-a întâmplat, draga mea fină.


    O ţine într-o veselie de mai bine de o săptamână, zice că aşa trebuie să ţină dieta pe care matale i-ai recomandat-o împotriva mahmurelii…
    Şi are efect?
    Da, dar se duce Primaria de râpă!
    Alegem alt primar, sănătatea lui Jenel e mai importantă.
    Şi pe cine punem?
    Pe văru’ Costache…
    Pe beţivanul ăla… Naşule, ia spune cât mi-ai pus matale pe masă la nuntă?


    Deee, ca tot omul nevoiaş, parcă 2.500 de euroi…
    Auzi, ia-ţi banii înapoi şi s-a gătit cu năşia matale, că numai prostii îl înveţi pe Jenel. Auzi: tratament anti-mahmureală şi să nu mai fie primar!
    Am pus banii în buzunar, dar Jenel şi-a continuat tratamentul şi a demisionat din funcţia de primar pentru că „sănătatea e pe primul loc”. La alegerile anticipate, fina Micşunica a fost aleasă primăriţă doar cu un procent de 95 la sută (Jenel, al cărui şef de campanie electorală fusesem eu, la precedentele alegeri a fost ales de 99,9 la sută din locuitorii comunei, vii sau morţi, dar asta nu mai contează), iar finul şi-a văzut visul din copilărie îndeplinit: o zi era căruţaş şi alta biciclist.
    -va urma-

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.