Peste 10 ani IPS Calinic va fi schimbat, conform unei cutume scoase de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților?

    0
    117

    Stareța de la Mănăstirea Moldovița, va fi schimbată cât de curând, așa am citit într-un material publicat de un ziar local.

    Cum era de așteptat, credincioșii au început să se întrebe sau să întrebe Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților care a fost motivul care a stat la schimbarea stareței Benedicta, iar răspunsul a fost unul foarte interesant, posibil cu bătaie lungă și care sună cam așa: actuala stareța a Mănăstirii Moldovița are o vârstă de 76 de ani, trecută cu 11 ani peste vârsta pensionării, iar din acest motiv trebuie făcută remanierea. Semnează IPS Calinic.

    Nu știu dacă răspunsul este unul chiar gândit și scris de către Înaltpresfințitului Calinic. Din simplul motiv că peste fix un deceniu IPS Calinic va împlini vârsta de 76, vârstă la care maica stareță Benedicta a fost eliberată din funcție.

    Să înțelegem că IPS Calinic va fi schimbat peste 10 ani, respectând tradiția aplicata acum maicii starețe de la Mănăstirea Moldovița?

    Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sănătatea Înaltpresfințitului Calinic, bineînțeles și de sănătatea tuturor slujitorilor Bisericii.

    Mai dau un sfat conducerii arhiepiscopiei, atenție la vorbele plasate într-un simplu răspuns. De multe ori se pot întoarce!

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.