Poem pe e piatră
de catapultă
Mai toamnă decât vara aceasta, mai
Rar în spaţiul în care de la Daco-romani încoace ne
Desfăşurăm activitatea în
Deplin consens şi cu înaltă
Răspundere patriotică. Însă
Azi e o zi fierbinte şi
Lungă cât o şedinţă parlamentară
Transmisă-n direct.
Iar dinspre sfârşitul de
Mileniu miroase a
Aripi de fluturi arse, precum şi
A sângele altor rataţi.
Profitorilor acestui moment de
Slăbiciune generală li se oferă
Ocazia unor premoniţii apocaliptice,
Şantajăndu-ne sentimentele încă
Neeşuate pe continentele fricii.
Se vorbeşte, iată, tot mai mult se Vorbeşte despre o lege prin Care fondul de disperare universală să Fie împărţit pe cap de locuitor. Aşa, Câteva kilograme fiecăruia, echitabil şi Fără vreun motiv de supărare. Iar Timp de cinci căruţe cu ani să
Nu te pună dracul să-ncerci să Scapi de ea fiindcă tot prin lege e Interzis. Aşa că fă ce te Taie capul. Pune-l în lada de Zestre a fetei, în pod, dă-l în Păstrare la CEC, cu dobândă,
Totul e să o ai când se va Împlini sorocul. Şi dacă Nu îţi convine, nu ai decât să Nu citeşti acest poem scris pe O piatră de catapultă. Mai Bine dă drumul la televizor sau La orice altceva şi urmăreşte o Emisiune de ştiri, pieptănată atent, Cu cărare pe stânga.
Dan T. Gurtesch