Pompierul

    0
    250

    Visul copilului era unul singur. Își dorea să devină pompier. Să salveze vieți și bunuri, să simtă adrenalina, să simtă că trăiește frumos, chiar periculos de frumos.

    Ștefan avea doar 12 ani, dar era prea hotărât ca să fie întors din drum. Pompier este ținta lui. Și la ora de dirigenție când a fost întrebat „ce vrei să ajungi când vei fi mare?”, tot pompier spunea. „Interesant”, se gândea doamna dirigintă, „tata este medic, iar copilul își dorește să îmbrace haina de pompier!”

    Mama lui Ștefan nu simți nevoia de ai deranja visul, se gândea că-i prea micuț, iar în viitorul apropiat se va răzgândi de cel puțin cinci ori. Tata visa ca moștenitorul să-i îmbrățișeze cariera de medic cardiolog.

    Băiatul termină liceul și după multe discuții aprinse cu părinții s-a îndreptat spre Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Pompieri. A încercat chiar și doamna dirigintă să îi schimbe drumul, dar degeaba.

    A intrat primul pe loc. Mama, Maria, era fericită de băiat, dar tata, Dumitru, pe jumătate trist.

    Ștefan a terminat al doilea facultatea și a optat pentru Serviciul de Intervenție la el aproape de casă, iar pentru că tatăl lui încă nu s-a împăcat cu ideea că băiețelul este ofițer ci nu medic, și-a luat gazdă.

    Era într-o frumoasă zi de vară, mai exact într-o sâmbătă seară, când alarma sună în unitate. Ștefan își luase echipa și pleacă la intervenție.

    Din informațiile pe care le-a primit, incendiul era la un bloc de la periferia orașului, undeva la etajul 2.

    A ajuns la destinație. Flăcările au cuprins până și etajul inferioar cât și cel superioar.

    Ștefan cunoștea zona, cunoștea locuința, era a doamnei dirigintă.

    Inima lui Ștefan s-a făcută micuță de tot, dar cu un curaj nebun s-a aruncat în marea bătăliei cu focul. De pe scară a intrat în casă unde doamna care l-a pregătit ani buni la școală era întinsă pe jos fără să prezinte vreun semn de viață. Protejând-o de foc și fum, a ridicat-o și a dus-o până la colegii lui din afară. A lăsat-o pe mâna paramedicilor și și-a adus aminte că doamna dirigintă avea un cățeluș, o fetiță, culeasă de pe drumuri, dar la care ținea mult.

    Cu riscul de a rămâne blocat în apartament din cauza flăcărilor, pașii lui Ștefan s-au îndreptat spre a o găsi pe cățelușă. Era undeva în sufragerie, ascunsă. A preluată și cu o bucurie imensă a ieșit din casă. Chiar dacă intervenția a fost una extrem de dificilă, Ștefan cu ai lui colegi și-au făcut datoria. Nu au fost victime, iar flăcările nu s-au mai extins atât de mult.

    Doamna dirigintă a fost dusă la spital, iar pe cățelușă a luat-o Ștefan.

    Aproape de terminarea turei, lui Ștefan i-a sunat telefonul. Era tata cu care nu vorbise de cel puțin jumătate de an. Fiind de gardă la spital a aflat de cele întâmplate.

    • Alo, Ștefan, se auzi o voce gâtuită de lacrimi, sunt tata. Doamna este bine, iar …… după o pauză de câteva secunde continua, am crezut că numai eu pot salva oameni, dar astăzi mi-am dat seama că am greșit. Locul tău este lângă mine. Te aștept acasă și iartă-mă. Te iubesc!

    Glasul lui Ștefan s-a transformat în lacrimi. Unele de bucuria izbânzii, alte de bucuria recunoștinței tatălui. Pentru Ștefan visul din copilărie a devenit o realitate.

    • Și eu te iubesc, îi spuse tânărul ofițer!

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.