Popoarele iraniene și afgane suferă

    0
    123

    Începând din 24 februarie 2022 omenirea mai are de rezolvat doar o singură dilemă și totul va fi bine.

    În cele 196 de state de pe lumea asta, o mică problemă mai este, bubuiala dintre Ucraina & comp. și Rusia, pentru că în rest pe pământ cresc câmpuri cu flori, ogoare pline de porumb, grâu, secară, iar oamenii sunt într-o armonie ruptă din rai, cu alte cuvinte omul de rând o duce mega bine.

    Ei bine, lucrurile nu sunt roz peste tot. Sunt zone de pe glob unde oamenii nu au ce mânca, unde sunt tratați mai rău decât animalele și sunt exploatați la maxim, unde medicina, școala nu există, adică o duc enorm de greu.

    În Africa confictele pentru supremație nu s-au stins, în Asia femeile sunt supuse, în numele unei religii, la diferite obiceiuri considerate de către lumea civilizată, când vrea, primitive.

    În America copiii sunt împușcați în școli, iar politicul nu face absolut nimic, motivând anumite amendamente din Constituție, dar în realitate copiii, bieții îngerași, mor nevinovați. Tot în America, în numele democrației, o bucată dintr-un stat, adică din Mexic, a fost cândva furat și alipit cu forța pe un steag ce într-o zi sigur va apune.

    De ceva timp se discută, pe la colțurile diferitelor redacții de ziar, parlamente ori guverne, de nefericita viață pe care o are o femeia în Iran, și culmea, femeia iraniană, cea oropsită, a avut curajul să se revolte într-un stat militar, în speranța că Farul Democrației, că țările care se declar mega democrate din Bătrânul Continet, le vor ajuta.

    Țeapă! Așa zisul far are becul spart. Se chiunuie un moșulică răblăgit să-l schimbe, dar cum este normal, datorită vârstei, mai trage pârțuri pe unde apucă și a uitat complet de democrație, anumite drepturi prin alte state, mai ales că acuma este setat, când se trezește din somnul de frumusețe, pe războiul din Ucraina.

    În schima Europa, datorită experienției milenare în diplomație, trebuie să fie mult mai energică cu ceea ce se întâmplă în Iran. Șefa guvernului UE, care este o femeie, are dubla obligație de a apăra valorile democrației plus drepturile femeilor din Iran, tace, atât de tare tace încât tăcerea ei o condamnă și o face la fel de vinovată de morții din Iran precum milițiile iraniene care ucid, ucid, ucid, ucid la comandă.

    Mai este și problema exitenței în Afaganistan. Acolo, de mai bine de un an de zile, se moare de foame, de lipsa medicamentelor. Femeile sunt umilite, școlile sunt închise, practic afganii sunt privați de multe drepturi.

    La fel, becul de la farul nedemocrație este spart, iar diplomația din UE doarme ca ală pe coadă.

    Statele mari, puternice, gen farul și cele din Europa, niciodată nu intervin într-un conflict intern, dacă nu au o combinație ascunsă (și nu au curajul să se pună cu alte state puternice), iar în numele fals al democrației ucid nevinovați.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.