Rodica, o fetiță de 14 ani de la țară, se duse să adăpe vacile. Era ora prânzului, iar soarele lovi cu putere peste tot.
Ajunge în dreptul vacii cu o găleată de apă, imediat Joiana veni repede să o bea.
Ce faci frumoaso, îți era sete, se vede, îi spune fata domol, iar cu o mânuță mângâia animalul pe grumaz.
Știi, la ce mă gândeam astăzi? Să văd și eu marea cea mare. Îmi doresc asta din tot sufletul, de ani de zile! Să mă scald în ea, să văd valurile cum lovesc țărmul, dar încă nu am toți banii strânși pentru a merge la mare cu toată familia. Cu 2500 de lei pe care i-am agonisit în doi ani de zile din bursă nu ajung la toată familia! Sunt egoistă, nu-i așa!?! Și ce ai să faci tu, dacă plecăm cu toții la mare.
Joiana, după ce bău toată găleata de apă, își scutură capul drept mulțumire, o privi pe fetiță în ochișori, după care se retrase spre pășune.
Fetița, după câteva minute, se retrase spre casă unde o aștepta alte treburi!
Ajunse în curtea casei observă o mașină parcată ceva mai la vale.
Cred, gândi fata, preotul a venit până la tanti Viorica. Săraca de ea, este cam bolnavă.
Și cu gândul la tanti Viorica, Rodica intra în casă unde spre surpriza fetei, iar chiar preotul care vorbea cu mama.
Maria, mama fetei, îi aduse la cunoștința că părintele vrea să ducă la mare un grup de copii, buni la învățătură pe cheltuiala Bisericii, ca drept premiu și printre ei este trecută și ea.
De emoții, fetița izbucni în lacrimi. Tu știi, mama, că de doi ani de zile strâng bani ca să mergem cu toții la mare?
Și uite, că Bunul Dumnezeu te-a auzit, te-a văzut îi răspunse preotul cu o emoție vizibilă.
Dan Șarpe