Sunt un mare iubitor-căutator de bureți.
După ce se topește zăpada și se încălzește, am zbughit-o în pădure.
De multe ori colind pădurile cu familia sau cu bunul meu prieten Dan ori alături de cumătrii Fane, Cătălina, Sorin, nea Nicolae de la Ulma, mai merg și singur, dar de fiecare dată am găsit bureți. Cu regele bureților, adică cu hribul mă întâlnesc cel mai des, urmează hulubițele, creasta cocoșului, iuțari și lista poate continua.
Anul acesta am umblat prin codrii bucovineni, dar fără rost.
Din cauză că nu am avut parte de ploi la timpul potrivit, nu s-au făcut nici hribii, nici gălbiorii, nici iuțari, mai nimic, mai în glumă, mai în serios, nici pe cei otrăvitori nu i-am zărit.
Muntenii și ei sunt supărați că nu a plouat. Pământul în pădure este tare, nu-l poți rupe cu hârlețul, iar daca nu plouă cât trebuie, multe se vor risipi.
- Dragul meu, mi-a spus un țăran din zona Bucșoaia, de când au instalat rachetele ălea care fugăresc grindina ploaia nu mai vine.
Anul acesta, va fi unul ratat la capitolul bureți, dar poate Bunul Dumnezeu ne iubește și va compensa cumva în toamnă ceea ce am pierdut acuma.
Dan Șarpe
