01.05.2022
Povestea de duminică
01.05.2022
Astăzi, prezint o poveste spusă de un Dan, despre un Dan și scrisă de un Dan. O poveste care peste ani va aduce prosperitate municipiului Suceava.
Mă sună Dan (nu-i dau numele de familie, îl las pe dânsul să-l scrie la rubrica comentarii) vineri și începe să-mi povestească despre proiectul ”Orașe inteligente europene” finanțat de către UE. Până în anul 2030, au fost selectate 100 de orașe din Europa care vor avea la dispoziției un buget de 100 de miliarde de euro pentru dezvoltare.
La un moment dat mă întreabă dacă cunosc de așa ceva și cine este în spatele proiectului câștigat și de municipiul Suceava.
- Am citit Dane, în presa locală, iar din ceea ce am văzut autorul ori gânditorul este dl.Lungu, dar nu cunosc mare lucru, nu sunt în temă.
- Ei, s-o crezi tu asta, îmi răspunse Dan, nu-i Lungu gânditorul, ci Dan Nichiforel.
- Consilierul local de la USR cruce, îl întreb?
- Da! De la USR cruce cum îi spui tu!
- Săracu s-a chinuit luni de zile să-i convingă pe primar și pe consilieri că acest poiect aduce Sucevei minimum câte 100 de milioane de euro anual, timp de 7 ani, iar ceea ce-i mega frumos că acești banii nu trec prin București, ci vin direct la Suceava. Aștia s-au speriat la gândul că proiectul costă bani pentru a fi făcut, dar Dan Nichiforel a spus că-l face el gratuit, vrea să lase ceva pentru suceveni și Suceava, iar atunci s-au înmuiat.
- 100 de milioane de euro, îl întreb mirat pe Dan?
- Da, 100 de milioane de euro până în 2030, cît durează proiectul. Și încă ceva, de proiect beneficiază și localitățile care sunt arondate pe o rază de 30 de kilometrii.
- Dane, asta da veste bună, iar dacă se ocupă de proiect profesioniștii de genului lui Nichiforel, Suceava și alte câteva localități se vor ridica.
- Da, dar exact cum ai spus, trebuie lăsați profesioniștii să-și facă treaba, nu papagalii care vorbesc mult, prost și fără rost.
Asta îmi este povestea de duminică, 1 mai 2022. Una spusă de un Dan, despre un Dan și scrisă de un Dan.
Dan Șarpe