25.07.2021
În acest final de săptămână, l-am cunoscut pe dl. Doru, un adevărat muzicant, țambalist de meserie, cu o experiență bogată în folclorul românesc, de peste 40 de ani.
Discuția a fost una frumoasă, plină de învățăminte, cu povești nemuritoare și chiar mi-a amintit de o parte a tinereții mele, atunci când am făcut primii pași spre muzică, în tainele contrabasului, avându-l la început ca profesor pe dl.Gelu Cuzic, după care am continuat cu maeștrii Constantin Sârbu (Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, fratele lui George Sârbu) și Ovidiu Șvarț.
Îmi aduc aminte că prin anii ’80 cel mai greu găseai două categorii de instrumentiști: contrabasiștii și țabalagii. Nici astăzi, școala de muzică populară românească nu scoate contrabasiști și țabalagii, ca drept dovadă, în mare parte, orchestrele de muzică populară din România, partea de profesioniști, cu ar fi și Ansambul ”Ciprian Porumbescu” din Suceava apelează la vechea școală rusească din Chișinău când vine vorba de țabalagii. Pe Costel Burcea cei din Suceava după ce a ieșit la pensie l-au uitat, l-au fugărit. Costel Burcea este o valoare națională mare, grea, mare de tot, atât de mare încât Ansamblul ”Ciprian Porumbescu” din Suceava prea repede nu se va mai întâlni cu așa ceva, (pe vremea lansării Ansamblului ”Lăutarii” din Chișinău, Costel Burcea și Vasile Moisa- Bunul Dumnezeu să-L ierte!-era cel mai bun cuplu de armoniști din România, adică tambal-bas, bătea la distanță, la categoria țambal-contrabas, orice cuplu din țară și din Moldova, inclusiv Lăutarii). Noi, nu suntem în stare să avem școli care să ne prgătească țabalagii, basiști pentru orchestrele populare românești, iar dacă avem câte un unicat, cum ar fi Costel Burcea la țambal, îl aruncăm departe de noi, bine așa procedează invidioșii, mediocrii și amatorii.
Tot cu dl.Doru am depănat amintri, de prin anii 1982-1989, când folclorul era pe scară înaltă, iar și prin Cântarea României se promovau adevăratele valorii. Fiecare sat avea câte o formație de dansuri și cântece populare, iar soliștii vocali aveau pe bune voce, nu-și cumpărau aparițiile la televiziune și respectau cu adevărat instrumetiștii.
Orice solist vocal de marcă respecta orchestra și instrumentiștii. Tot timpul era mai întâi orchestra, după care urmau soliștii. Astăzi, dacă îți plătești 2, 3, 4, 5 apariții la TV, ești mare vedetă și îți dai ochii pe spate când discuți cu cineva.
Tot în acea perioadă se făceau nenumărate spectacole, aveai o normă de realizat, umblai prin sate, pe la țară, prin cămine culturale pentru a da spectacole, pentru încasări, altfel nu-ți face leafa. Nu aveai încasări, primeai salariu diminuat.
Ne-am adus aminte de concertele Sofiei Vicoveanca din 1988 la Chișinău. A fost un moment istoric realizat de domna Sofia împreună cu marele instrumentist Silvestru Lungoi (Bunul Dumnezeu să-L ierte) și Ansamblul ”Lăutarii”. Niciun solist vocal din România nu a atins o asemenea valoare, o asemenea unicitate.
Dan Șarpe