Povestea de duminică

    0
    310

    23.01.2022

    Ninsoarea a pus stăpânire peste tot ținutul Costilevei.

    Fulgii mari și deși s-au împrăștiat peste tot, e o imagine de poveste, exact imaginea copilăriei.

    Îmi mut privirea în stânga, în dreapta, în față, în spate, dar nu văd decât zăpădă și iar zăpadă. Până și cerul-i acoperit de fulgii de nea.

    De mult nu m-am bucurat de așa ceva.

    Scot telefonul să fac câteva poze, merită să le postez, cu o asemea priveliște nu m-am întâlnit de ani de zile.

    Tot ceea ce văd îmi aduce aminte de copilărie, de iernile vechi și frumoase. De timpul în care ieșeam la joacă dimineața și mă întorceam seara, având hainele înghețate, dar bucuros peste măsură.

    Îmi aduc aminte cum îmi lipeam buzele pe ceva metalic, iar din cauza gerului într-o secundă rămâneau lipite.

    Mi-am amintit de anii copilăriei care au înviat la Costileva.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.