La începutul anului, prin ianuarie, s-a aciuat la mine, acasă un pui de pisic super alb. Era timid, dar dornic să-și găsească un adăpost.
Prima lui apariției a fost într-o seară. Mieuna pe pervazul ferestrei de la bucătarie. Când am deschis geamul, repede a fugit.
Fetița i-a pus ceva de mâncare, iar după ce a închis fereastra, pisicuța (am descoperit ceva mai târziu că este ea) a început să pape.
Ușor, ușor, pisica a căpătat încrederea, curajul și s-a lăsat mângâiată.
La început verii albicioasa ne-a făcut o bucurie. Două fetițe și un băiețel. Au rămase membrii familiei.
I-am urmărit cum cresc, am văzut cu ce grijă se ocupa mama pisică. Aștepta mai întâi să se sature de mâncat puii, iar după aceea se hrănea ea.
Acest instinct maternal pe care îl are o mamă-pisică m-a mișcat. Dragostea uriașă față de puii ei este o chestiune moștenită. Mama pisică nu stă să învețe din manuale sau de pe internet cum să se comporte cu puii, dar o făcea bine de tot, chiar perfect.
Ceea ce am scris nu este ceva nou! Noi, oamenii, vedem zilnic acest lucru, dar nu toți sunt capabili de a memora așa ceva.
Până la urmă dragoste de mamă rămâne întotdeauna unică, puternică și de neegalat.
Dan Șarpe
p.s. În poză este mama pisică