Bunica Elisaveta se îndreptă spre fântână după o găleată de apă.
Lăsă liniștită lanțul de pe roață să coboare lin.
Trecu câteva secunde bune, dar găleata nu se izbi încă de apă.
- Nororc că am lanțul lung, răposatul, Fie-i țărâna ușoară, a avut grijă, vorbi singurică bunicuța.
Într-un final apa ploscăi sub greutatea căldării, iar bunica începu să învârtă roata pentru a scoate apa cea dătătoare de viață. Nu era grea sau poate s-a obișnuit cu acesată muncă.
Găleata văzu suprafața fântânii. Elisaveta se uită în ea și surprinsă de ceea ce descoperă exclamă:
- Doamne, apa asat-i cu mâl! Este semn că izvorul nu mai are putere! A secat! Păi cum să nu sece, doar toată ziua taie ăștia pădurea de la Dărmănești. Seacă pădurea, seacă și izvorul!
Supărată, bunica Elisaveta luă găleata goală și se îndreptă împreună cu cârja cea ajutătoare la mers spre buna ei prietenă Maria.
A aflat că și ea nu mai are apă în fântână. De fapt, cam toți vecinii au probleme cu apa. Numai cei tineri, care au forat la peste 50 de metri adâncime au izvorul limpede și plin cu apă.
- Iaca, Marie, am ajuns și noi să importăm apă, ca cei din Sahara! Spuse bunica Elisaveta foarte supărată.
Dan Șarpe