Ion a lui Verdeț s-a înscris la finalul lui 2000 într-un partid mai măricel. Pe vremea aceea era director administrativ la o firmă multinațională, îi fugea mintea, accepta compromisuri, deci numai bun pentru a fi un politician cu viziune.
A văzut la alți colegi de facultate cum au avansat pe anumite poziții după ce au devenit membrii de partid.
Ion iubea putere, iubea funcția! Fiind tânăr, umil, aplecat spre ascultare, Ion știa faptul că putea să avanseze.
Ion a fost primit bine în partid. Chiar dacă avea ”arici” la buzunare, când era vorba de vreo acțiune politică, Ion era primul care contribuia cu ceva.
În 2003, Ion ajunse președintele partidului pe municipiul și în 2004 candidat de primar din partea partidului.
Domnul Verdeț a câștigat primăria. A promis că va schimba fața orașului într-un mare fel.
Domnul Verdeț fiind prieten și cu liderul de la județ al acelui partid, domnul George Speranță, ajuns ministru, avea o prespectivă uriașă de a aduce bani în primăria pe care o păstorea.
Și așa a fost! Ușor, ușor, banii intrau în conturile primărie, doar, nu-i așa, domnul Speranță îl ajuta puternic.
Locuitorii municipiului așteptau să vadă ceva concret făcut de Ion, dar Ion avea alte planuri.
A pompat bani într-o societate care ofera căldură. Știa că o asemenea manevră era greu de depistat de către cei care verifică cum sunt cheltuiți banii. Ion mai cunoștea faptul că la instituțiile de control, George și-a numit câțiva prieteni, deci era pus la adăpost.
Ce a mai făcut Ion!?! A mai început să pună pavele. La început cu frică, iar apoi cu tupeu.
Mergea enorm de bine treaba. Căldura dispărea, banii curgeau, pavelele umpleau orașul, iar conturile deveneau neîncăpătoare.
Ioan s-a pliat foarte bine cu cerințele ”pieții politice”.
A câștigat mandat după mandat ajungând aproape de vârsta pensionării. A devenit prieten cu șefii de la instituțiile de forță. Ion a devenit celebru în tot orașul. Era venerat de cei cu interes, dar criticat de oamenii simpli. Ion avea un control deplin, atât la primărie cât și în partid. Era mulțumit de ceea ce realizase. Chiar s-a uitat în istoria orașului și a realizat că dacă mai prinde un mandat, ajungea pe primul loc ca logevitate.
Din nefericire, Ion a început să cadă pe panta puterii. Mintea îi era cuprinsă de forța pe care o avea. Era ca un drog pentru el.
Ion nu accepta concurența, dar ea a apărut într-o buna zi.
Un fost șef de instituție de stat, Vasile Constructorul, care a dezvoltat de la temelie întreprindere pe care a condus-o, a dat de înțeles că dorește să candideze la funcția pe care o avea Ion.
Speriat, Ion a comandat un sondaj. Vasile a ieșit pe primul loc, iar el pe al doilea la o distanță mare.
Imediat Ion și-a dat seama că pierde. Sondajul a fost ca un duș rece pentru el, dar l-a trezit la realitate.
A luat legătura cu Vasile și i-a promis că-l va face mare și tare. Deputat, senator, ce vrea el, numai să nu candideze. Mai vrea un mandat pentru a intra în istoria orașului, ca primar și gata-i.
Dar cine îl mai credea pe Ion? Nimeni!
Vasile l-a refuzat, în schimb Ion nu s-a lăsat.
Ion, nebun după putere, drogat de avantajele funcție pe care o ”moștenise”, s-a sfătuit cu mai mulți prieteni de-ai lui și au hotărât să-l sperie cu un dosar. Doar nu-i așa, a fost șef la o întreprindere de stat!
Vasile, având un caracter puternic, nu s-a lăsat intimidat de dosarul apărut. Și-a văzut de treabă și a ieșit primar.
După ani, Vasile s-a întâlnit cu Ion întâmplător într-o stațiune din țară.
S-au salutat, au schimbat câteva fraze amiabili, iar la final după o îmbrățișare puternică și-au urat multă sănătate.
Dan Șarpe