Se zvonește că șefii celor două partide politice aflate la putere, respectiv domnul Ciolacu de la PSD și domnul Ciucă de la PNL, vor să meargă împreună, pe aceleași liste, la toate alegerile din 2024.
Acest lucru ne arată o slăbiciune venită din rândul social-democraților și liberalilor față de ceva anume, adică față de un partid cum ar fi AUR. Sau poate speranța unei victorii de pe urma unei alianțe!?!
Cu greu poți afirma într-o alianță că unul plus unu dă doi sau mai mult. Există riscul să iasă sub unul, iar atunci nu-și atingi scopul. Cum probabil va fi și în cazul PSD-PNL.
Dacă va fi o alianță între PSD și PNL, ea se va face dintr-un singur motiv: frica față de AUR în special, față de creșterea Alianței pentru Unirea Românilor. Când ai un partid care a depășit în sondaje partidele aflate la putere, atunci spaima de a pierde alegerile este una uriașă. Și valul european este unul propice pentru un partid nou, care are grijă de anumite valori tradiționale!
Sunt tare curios cum va arăta alianța PSD cu PNL la Suceava?
Liberalii și-au anunțat candidații pentru funcția de președinte CJ Suceava și primăria reședința de județ. La fel și social-democrații suceveni, fapt ce complică situația.
Se va merge pe o schemă, cred, impusă de la centru, candidat PNL la șefia județului, iar la primărie de la PSD ori invers.
Politic vorbind, lucrurile la Suceava sunt mult diferite față de alte județe din țară.
Din punct de vedere doctrinar o alianță, pentru orice tip de alegeri, între liberali și social-democrați este una imposibilă. Să „unești dreapta cu stânga” este enorm de greu de realizat, doar dacă nu este impusă a astfel de formulă României.
p.s. În trecut, a mai fost o „dragoste” între PSD și PNL care s-a finalizat cu un „divorț” urât.
Dan Șarpe