PSALMUL 1959 de Konstantin Ungureanu-Box

    0
    152

    Mă doare numele și sângele Tău

    Umbra mea Te recunoaște
    În preajma apelor
    Lăuntrul ochiului de apă
    Te poți ascunde
    În spatele unei Ispite
    Viața mea începe cu o rugăciune
    Dezvelește-mă strigă ploaia
    Îngerul rătăcește
    Memoria mea
    Tăindu-mi o aripă
    Pacea unei noi dimineți
    Nopțile mă privesc prin ochii Tăi
    Ochi pătimași
    Urmându-mi pasul
    Să mă eliberez
    Întotdeauna noapte
    Întotdeauna zi
    Treci aerul
    Mi Te așează sub pleoape
    La marginea visului
    Îndrăgostit de vânt
    Tu ai aripile pline cu îngeri

    ***
    Moartea trece pasăre
    Chipul Tău
    Lovind aerul cu un strigăt
    O lectură-n pași de vals
    Ți se creonează ochii
    În jurul Tău e atâta lumină
    Îngerul meu
    E și îngerul Tău
    Potirul
    Din cărțile ce nu se scriu
    Ce nu se văd
    Albie de râu
    Albastru de singurătate
    Îngerul dansează
    Pe umerii mei de ascet

    ***
    Sub lumina orizontului
    Îngerul
    Vremuiește în propriul trup
    Duh de ape
    La marginea unei priviri
    La marginea unei ispite
    Am îngropat fericirea
    Într-un trist înger
    Și plini Ți-s ochii
    Viscolind
    Tot ce ninge și plouă
    E un autoportret
    Pictat în albie de râu
    Nesemnat

    ***
    Te-am ascuns
    Pleoapă a disperării
    Sărutul
    Prelungindu-ți viața
    Cu o agonie
    Lumina trupului Tău
    Mă ispitește
    Copac otrăvitor
    Sunt semnul
    Prin care
    Te poți recunoaște
    Prin tine însuți
    Nor singuratic
    Strălucinând anotimpuri
    Te cânt
    În afara timpului
    În afara trupului
    Zidul
    De unde-Ți smulgi ochii
    De ziua mea
    Te-ai ascuns
    Sub peria aspră
    A ispitelor

    ***
    Decorează-mi casa cu crini
    Pentru o poză de nuntă
    Din trupul meu
    Te smulg
    Cu aripile
    Cu ochii
    Să nuntim împreună
    Ispitește-mă în linia trupului Tău
    Copac înflorit
    Pe buze ne stă
    Rugăciunea disperării
    De închinăciune
    Suntem urmașii labirintului
    Ochiul lumii
    Urcă la cer
    În potire durerea ne toarnă
    Aripa să Ți-o smulg

    ***
    Lumina mea
    E un peisaj
    Puternic conturat
    O veșnică dorință de zbor
    Singurătatea mea ploioasă
    Te caută în afara timpului
    În afara trupului
    Orice atingere
    Ne poate ucide
    Lumină din lumină
    Linia orizontului arcuindu-Ți
    Mâna pe care o sărut

    ***
    Mă doare culoarea sângelui
    Ai apărut în alb
    Fără să Te împotrivești
    Capul să-mi pierd
    Sub aripa Ta
    Sărutându-mă
    Slăbiciunea mea
    E-o bufniță
    Cu ochii înveliți
    Coperte aurii
    Nopțile mele fără contur
    Din ochi în ochi
    Galopează orizontul
    Din oglindă Te privesc
    Întuneric
    Viu și real
    Dincolo de văz
    Dincolo de auz
    Foarte de sus
    Foarte de jos
    Gândind în gândul meu
    Înalt spre mai înalt
    Adânc spre mai adânc
    Neasămuit lăuntric

    ***

    În degetele mele
    Te-ai aruncat
    Furându-mi chipul
    Îți ofer un măr
    Să plângă
    Nu poți exista
    În afara pericolelor
    Ninge
    Oriunde Te doare
    Aurora
    Continuă să visezi
    Și fi-vei o poezie
    Albul ochilor Tăi
    Solemnitatea frigului
    Stea ofilită
    Stihuri lungi
    În ritmul inimii

    ***
    Deschide ochii
    Să se facă lumină
    Viața ca și moartea
    Vine Aurora
    Trup din trup
    Sărutul
    Mă spovedesc
    Ochi de cer
    Trupul sa Ți-l smulg
    Plânsul Fecioarelor
    Lumina mea
    E un peisaj
    Puternic conturat
    În singurătatea lui ploioasă

    ***

    Înfipt în privire
    Potir Te respir
    Arderi de tot
    Umbră penumbră
    Aurora
    Lasă-mi ploaia
    Potop
    Înaltul privirilor
    Răsăritul
    Aripa îngerului
    Ochi înzăpezit
    Înger înfipt
    În albul privirii
    Rugă îmi deschid aripile
    Înverșunat acatist
    Aripa Ta ascuțită
    La marginea privirilor
    Te caut înafara timpului
    În afara trupului
    Înger înverșunat
    În forme feline
    În sigurătate
    Aurora
    Ochi în ochi
    Potire apocaliptice
    Sărut dinspre sărut
    Vântul ne spulberă
    Printre acatiste
    Se poate muri
    Jilțuri
    Stihuri lungi
    La marginea unor ispite
    Coborînd vămile
    Vârful aripei
    Ipitind

    ***
    Ninsoarea s-a așternut
    Alăturându-mă ochilor Tăi
    Rană lângâ rană
    Sărut dinspre sărut
    Vântul ne tulbură
    Ochii printre vertebre
    Privește-mi ochii
    Acatist
    Cu pleoapele ninse
    Aurora
    Zidire păcatul meu
    Fără vârstă
    Truditor
    De povara amintirilor
    Lasă-mi ploaia potop
    Să-mi fie zidire
    La marginea unei ispite
    Acatistul Frumoasei

    ***
    Memoria mea
    Te păstrează trup
    Degete lungi
    Și subtiri
    Ale ploii
    Umbra să mi-o porți
    Deasupra privirilor
    Dinspre aripa îngerului
    Tu cea plină de Har
    Și de mulțimea nerostirilor
    Taie-mi o aripă
    Sângele sapă fântâni
    Porți un pic din asemănarea mea
    Cât mă poți vedea
    Lasă-mi mâna
    Să-Ți cadă frunză
    Memoria Te salută
    Îmbibată cu semne
    Te doare asemănarea mea
    O pată de sânge
    Acatistul Frumoasei
    Veșnică Fugă
    Sonată în sonată
    Cheie de boltă
    Limba de clopot
    Între degete port clipa
    Ca pe-o amforă
    Adâncul meu
    Vremuind propriul trup

    ***
    Oriunde Te așezi se năruie totul
    Ca într-un tablou neterminat
    Desenează-mi chipul
    De dragul morții
    În lumină ne lovim
    Duc marea la ureche
    Și Te plâng Acatist
    Citește din moartea mea
    Neasemuit de înalt dănțuie
    Îngerul meu
    Rece lumină
    Strigătul meu
    Se împreună cu potopul
    Vedere la cărțile sfinte
    Mă învecinez
    Cu chipul Tău de durere
    Pe furiș Te urmăresc
    Rană deschisă în alb
    Ți-am închis ochii
    Să bată clopotele
    Afară mă scoate peisajul
    Ultimile nopți
    Între degete port clipa
    Limbă de clopot
    Trupul meu
    Vremuind

    ***
    Îngerul se ascunde în cămașă Ta de noapte
    Ploaie sângeroasă de toamnă
    Semn de râu adânc
    În ordinea lăuntrică
    Târziul cel mai târziu
    Timpul se prăbușește-n timp
    Trupul se prăbușește-n trup
    La vederea aerului
    La mare distanță de cer
    Sprijinindu-se de linia subțire
    A buzelor Tale
    Îmi vreau misterul înapoi
    În liniștea poetului mor visele
    Fără de legi
    Suflete noastre însoțite
    De trecător
    Prin care se plimbă alți trecători
    Timpul ne cheamă și ne culcă sub ape
    Trup lângă trup
    Moartea vine pasăre
    Dureros de târziu
    Te voi săruta
    Până voi muri
    Și tot ce luminează
    Îți aparține
    Fă-mă frunză
    De ploi a mă lega
    Umbra Ta
    Smulgându-mi inima
    Înlocuind-o cu-n fluture
    Ți-am privit trupul gol
    Și-am orbit
    Cântecul Tău

    ***

    Cântecul Tău
    E îngerul pe care-l îmbrac
    Adâncă tăcere
    Mă pândește un fluture
    O natură moartă
    Cu spini și frunze păroase
    Ia cu tine o ramură de măr
    Pune-o să înflorească
    Urmând dâra de sânge
    Unui psalm
    Cu aripile încărcate de sare
    Fără sunet
    Lovit de întuneric
    Moartea se ascunde în cămașa de noapte
    Ploaie sângeroasă
    Semn de râu adânc
    În oridea lăuntrică
    Târziul cel mai târziu
    Sprijinindu-se de linia subțire
    A ochilor Tăi
    Îmi vreau misterul înapoi
    Îngerul moare în liniștea poetului
    Toate visele au fără de legi
    Timpul ne cheamă
    Și ne culcă sub ape
    Târziu dureros de târziu
    Bună seara
    Frumoasă poveste
    Locuim același peisaj
    Aceeași ninsoare
    Dacă Tu vei muri
    Îmi pierd ochii
    Aurora

    Konstantin Ungureanu-Box

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.