Dr. Claudiu Cobuz
Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice
Doctor în ştiinţe medicale
Lector universitar
Ca şi cum cele două puteri anonime, cea a naturii şi cea a lumii istorice, n-ar fi fost de-ajuns, o a treia putere obscură, cea a maselor, vine să înfrângă nu numai trufia conştiinţei individuale, ceea ce ar fi un bine, dar încrederea ei în sine, ceea ce nu poate fi un bine. Şi într-adevăr, primele două puteri nu sunt de-ajuns. Pentru a-ţi da seama că nu eşti nimic în faţa naturii, ca şi spre a-ţi da seama că nu eşti nimic în faţa istoriei, îţi trebuie o oarecare luciditate, pe care nu întotdeauna o ai. Trăind în prezent, poţi trece cu vederea peste ordinea istorică şi cea naturală din care faci parte. Însă chiar pentru prezent există un fel de ordine, cu privire la care e greu, dacă nu chiar cu neputinţă, să nu fii conştient; e ordinea colectivului, ordine în care, vrând-nevrând, eşti şi în faţa căreia, la fel ca în primele două cazuri, eşti în drept să te întrebi ce poţi însemna, cu alte cuvinte dacă poţi fi vreodată subiect în loc de obiect.
Lumea s-a schimbat, trecând de la o stare de indivizi la cea de gloată. Înseamnă atunci că nu doar numărul hotărăşte cu privire la mase. Deosebirea dintre mase şi elite nu este după categorii sociale, în fiecare clasă existând mase şi elite, ci după categorii omeneşti, om al elitei fiind cel care cere mult de la sine, care caută în toate întemeieri personale, în timp ce omul maselor are caracterul trândăviei intelectuale, neostenindu-se să caute el însuşi sensuri, ci acceptând totul de-a gata, ceea ce nu-l împiedică să aibă păreri despre toate lucrurile. Omul de azi este, după acest criteriu, mai ales un om al maselor. Astăzi, putem spune, că eroii tragediei au dispărut; a rămas doar corul.
A avea lucrurile de-a gata e tot ce poate fi mai pe gustul omului contemporan. E drept că, dacă nu le-ar avea de-a gata, în cunoaştere ca şi în materie de civilizaţie, ar fi un altul: ar inventa, adică şi-ar exercita prima dintre facultăţile sale; fără maşini, fără tehnică, fără confort am fi mai ingenioşi, dacă nu chiar mai buni — cum pretind unii. Dar care e fiinţa îndeajuns de absurdă să renunţe la ce are? Şi apoi mai e ceva în afară de faptul că, având de-a gata lucrurile, trăim mai confortabil. E faptul că, dintr-o timiditate prezentă şi aci, ne închipuim că, dacă nu le-am lua de-a gata, nu le-am căpăta deloc.
Spre a fi în sens pozitiv, individul trebuie să se găsească într-un grup care s-a desăvârșit pe sine, care şi-a precizat sensurile de viaţă şi de cultură, dătătoare de conţinut existenţei individuale. Se poate vorbi, desigur, despre un moment de sub-colectivitate, moment în care o grupare se creează, se dezvoltă şi-şi aserveşte prin urmare individul. Trebuie să existe însă şi un moment de supra-colectivitate, când o grupare se deschide în afară şi slujeşte ea individul. Căci la ce bun, altfel, ar exista colectivităţile, dacă nu ar avea această poartă către universalitate, individul?