RECIPROCITATE ŞI FERICIRE

    0
    162

    Dr. Claudiu Cobuz

    Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

    Lector universitar

    Doctor în ştiinţe medicale

    Când înţelepţii aleg un singur cuvânt sau principiu care îi ridică deasupra tuturor, acela este întotdeauna dragoste sau reciprocitate. Amândouă se referă, în ultimă instanţă, la acelaşi lucru: cum ne legăm unul de celălalt. Când a oferit reciprocitatea pentru cel mai bun cuvânt care te poate ghida în viaţă, Confucius a fost înţelept. Reciprocitatea este ca o baghetă magică care îţi poate netezi drumul prin jungla vieţii sociale. Relaţiile sunt foarte sensibile la echilibru în stadiile lor incipiente şi un mod minunat de a le distruge este ori să dai prea mult (pari poate puţin cam disperat), ori să dai prea puţin (pari rece şi respingător). Mai degrabă relaţiile se dezvoltă cel mai bine printr-un proces echilibrat de tipul dau-primesc, care se exprimă prin favoruri, daruri, atenţie şi autodezvăluire. Primele trei sunt cumva de bun simţ, dar oamenii nu – şi dau seama adesea ce rol semnificativ joacă dezvăluirea unor informaţii personale încă de la început.

    Reciprocitatea este un tonic pentru relaţii, cu multe efecte. Ea întăreşte, prelungeşte şi întinereşte legăturile sociale. De exemplu, când interacţionăm cu cineva care ne place, avem o mică tendinţă de a-i copia mişcările şi gestica automat şi inconştient. În cazul în care cealaltă persoană bate din picior, probabilitatea ca şi tu să baţi din picior este mare. Dacă îşi atinge faţa, este foarte probabil ca şi tu să ţi-o atingi pe a ta. Dar nu îi imităm doar pe acei oameni care ne plac; ne plac şi cei care ne imită pe noi. Oamenii care sunt imitaţi în mod discret, sunt mai amabili şi mai drăguţi cu imitatorul lor şi chiar cu alţii. Ospătăriţele care îşi imită clienţii primesc bacşişuri mai grase. Imitaţia este un soi de lipici social, un fel de a spune „suntem unul”. Plăcerile unificatoare ale imitaţiei sunt în special clare în activităţi sincronizate, cum ar fi dansurile sincron, urările de grup şi unele ritualuri religioase, în care oamenii încearcă să facă acelaşi lucru în acelaşi timp. O idee este că noi, oamenii, suntem creaturi de stup, ca şi albinele, şi totuşi, în lumea modernă, ne petrecem majoritatea timpului în afara stupului. Reciprocitatea, ca şi dragostea, ne reconectează.

    E posibil ca mintea omenească să fi fost modelată de procesele evoluţionismului pentru a juca machiavelicul primeşti şi dai, şi se pare că a venit echipată deja cu procesele cognitive care ne predispun la ipocrizie, auto-îndreptăţire şi conflict moral. Dar, uneori, cunoscând structura minţii şi strategiile, putem păşi în afara jocului antic de manipulare socială şi putem intra într-altul ales de noi. Observând bârna din ochiul tău, poţi gândi mai puţin afectat de prejudecăţi, mai puţin moralist şi astfel mai puţin înclinat spre ceartă şi conflicte. Poţi începe să urmezi calea perfectă, calea spre fericire ce trece prin acceptare. Mai degrabă, aş vrea să sugerez că teoria fericirii poate fi extinsă la o formulare yin-yang: fericirea vine dinăuntru şi din afară. Seneca avea dreptate: ,,Nimeni care se preţuieşte numai pe sine şi transformă totul într-o chestiune a utilităţii sale nu poate trăi fericit”.  Suntem o specie ultrasocială, plină de emoţii îndreptate spre iubire, prietenii, întrajutorări, împărtăşiri şi încrucişare a vieţii noastre cu a celorlalţi. Ataşamentele şi relaţiile ne pot aduce durere: după cum spune un personaj din piesa lui Jean Paul Sartre, No Exit, „Infernul este ceilalţi„. Dar, tot asta este şi raiul.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.