România are nevoie de echilibru

    0
    85

    Pentru mine este o surpriză uriașă rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur.

    Este clar, a fost un vot împotriva eternei clase politice care nu a făcut mare lucru pentru majoritatea românilor, un vechi strigăt al nemulțumiților, dar bine distribuit.

    Finaliștii prezidențialelor din 2024 sunt total diferiți. Un candidat care își arată un sprijin uriaș, o dragoste împărtășită, pentru comunitatea LGBTQ, respectiv doamna sau domnișoară Elena Lasconi, iar celălalt este un suveranist catalogat de către lgbtq-iști un pro Putin (bine oamenii simplii cei sătui să sprijine războiul din Ucraina și pe ucrainenii care își bat joc de românii de la ei, îl văd pe domnul Georgescu ca pe un mare patriot). Cu alte cuvinte românii au ales două mari extreme, nicidecum calea de mijloc.

    Necesitatea de a avea o clasă politică echilibrată în România este mare. Atenție, echilibrată, nu supusă estului sau vestului!

    Peste 6 zile avem alegerile parlamentare, care sunt foarte, foarte importante. Parlamentul dă legi, iar guvernul le pune în aplicare. Președintele României se supune Parlamentului într-o oarecare măsură, el numește/propune un candidat de prim-ministru, pe șefii de servicii, este conducătorul armatei, dictează politica externă, dar fără Parlament nu-și poate impune programul gândit de dumnealui.

    România acum are nevoie de un echilibru. Adică de un Parlament unde majoritatea să nu fie pe mâna unui singur partid și de un președinte care-și iubește poporul, nu un segment din el, adică pe acei privilegiați din mișcarea curcubeu.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.