Trebuie să reamintesc din nou următorul lucru: pentru ca România să aibă un viitor bun, trebuie obligatoriu să se împace cu trecutul.
Mai exact, este necesar un referendum unde să se stabilească forma legală de guvernare a României, respectiv republicată semiprezidențială sau monarhie constituțională?
Se știe foarte bine că monarhia din România a fost alungată cu forța de comuniștii români sprijiniți de către comuniști din URSS, împotriva voinței poporului român.
Românii, cei din 1947, nu și-au dorit să abdice Regele Mihai I.
Cum era normal, istoric, legal, România, după Revoluția din 22 Decembrie 1989, trebuia să revină la forma de guvernare de dinainte de 1947. Adică la monarhie constituțională.
Din nefericire nu s-a făcut acest lucru, iar pentru asta noi, românii, plătim și acum.
Strămoșii noștri au murit pentru ca țara să nu intre în zona comunismului, a republicii. Trebuie, măcar în 2025, să spunem adevărul și să echilibrăm, după decenii întregi, un trecut care cândva a fost glorios.
Dacă nu facem pace cu trecutul, cu voința românilor din anii ’40-’50, vom duce mai departe o cruce grea.
Viitorul Președinte, oricare ar fi el, trebuie să țină un referendum pentru a stabili ce formă de guvernământ trebuie să aibă România. Să se stabilească ce suntem pentru a-i liniștii și pe cei plecați dintre noi.
Monarhie sau republică?
Dan Șarpe