Datoria României la momentul de față a ajuns undeva la aproximativ 160 de miliarde de euro.
În comparației cu anul 2019, când în dreptul capitolului ”împrumuturi” România apărea cu cifra 106 miliarde de euro, în ultimii aproape 4 ani, se vede clar că ”goana după bani” a fost imensă.
Practic la un an am adăugat câte 15 miliarde de euro în plus.
Mai trebuie spus că din totalul sumei de 160 de miliarde de euro, aproximativ 60 la sută reprezintă împrumuturi ce au mers în zona privată, iar diferența de până 100% s-a dus spre stat .
În ultimii 4 ani, guvernarea ”măreață” PNL-PSD-UDMR-USR cruce nu a împrumutat pentru anumite proiecte dădătoare de viață, locuri de muncă sau să se ducă spre producție, drumuri, autostrăzi, etc., ci în mare parte spre consum, iar acest lucru ne va costa.
Banii împrumutați în loc să producă alți bani pentru români, produc bani pentru alte entități neromâne, dar care laudăți de anumiți ”paraziți politici români” cu funcții de decizii mari, ne dă senzația că s-au produs cine știe ce minuni.
Finanțele din România au două componete bine determinate. Un guvernator de bancă națională, veșnicul, eternul, supusul, umilul Mugur Isărescu, ce de 33 de ani stă cocoțat pe funcția de ”Guvernator BNR” (cred că la cât este de longeviv este un caz unic din toată galaxie, se crede un fel de neînlocuit), care dă ”tonul” la dobânzi și alte combinații dureroase pentru majoritatea populației din România, ci parlamentul. Cel care ”bagă legi” pentru a-i putea jupui pe români cu dobâzni uriașe, comisioane și alte invenții aducătoare de bani bancherilor.
Cam toate statele lumii trăiesc din împrumuturi. Problema se pune la ce dobânzi se fac împrumuturile și ce realizezi cu banii pe care îi aduci din bănci.
Una este să apari cu un împrumut de 20 de miliarde de euro, scadent în 25 de ani, cu o dobândă de 0,5-1,2% și alta să primești tot 20 de miliarde de euro, tot în 25 de ani, dar cu o dobândă de 4-6%.
Practic diferența între aceste două exemple este de vreo 24 de miliarde de euro la final de contract. Deci, plătim dublu și mai mult decât valoarea pe care o împrumutăm. O chestiune urâtă de tot, dar acceptată de politicienii noștrii (nu mai vorbesc de destinația banilor împrumutați).
Reglarea împrumuturilor la o dobândă mică, depinde de omul care negociază și de ordinul pe care îl execută cel care cere împrumutul. În rest sunt doar scuze ieftine, dar care ne costă al dracului de mult.
Dan Șarpe