Căsuța părintească ce – o văd cu ochii minții,
Mi – aprinde – adesea – n suflet dorul înaripat,
Din rame vechi mă mai privesc părinții,
Clopotele–n biserici, și– acum, le – aud cum bat.
La răsărit, străjeri, icoanele cu sfinții,
Spre care fruntea – n rugă, copil, mi – am aplecat,
Căsuța părintească ce – o văd cu ochii minții,
Mi – aprinde – adesea – n suflet dorul înaripat.
În așteptare, nuci, gutui, și aer parfumat,
Cu – aromă de frăguță din struguri – stafidiții…
N – aș mai înstrăina pământul pe unde – am colindat,
(De aș primi în mână, din lume, toți arginții),
Nici casa părintească ce – o văd cu ochii minții!
Constantin Hlușneac