10. RONDELUL SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
( cu o jumătate de veac în urmă)
Hlamidă albă iernile purtau,
Împodobind cetatea de mare sărbătoare,
La orizont, steluțe mii sclipeau,
Ferestrele pictând cu flori strălucitoare.
Prin curțile curate butoaie fumegau,
Zăpezii dând o unică culoare,
Hlamidă albă iernile purtau,
Împodobind cetatea de mare sărbătoare.
Căiuți și căpitani pe muzici de fanfare,
Jucau pe Strada Mare; harapnice pocneau,
În noaptea dintre ani. Magnifică splendoare!
Podoabele, urmuzul, feeric străluceau…
Hlamidă albă iernile purtau!
Constantin Hlușneac