SĂ VORBEȘTI DESPRE CEVA …
Dr. Claudiu Cobuz
Doctor în științe medicale
Lector universitar
Am impresia că oamenii nu sunt decât ceea ce spun sau fac. Suntem scoși din noi și proiectați altundeva, cu fiecare gest pe care-l întreprindem. E un salt, sunt mii de salturi care ne constituie așa cum suntem. Sărim o dată cu fiecare gest. De aceea nu suntem, în lume, decât ceea ce se întâmplă să fim. Un prieten, o dragoste, cărțile, luna de ieri noapte, astea toate ne construiesc. Noi ne facem din propria noastră risipire. Fiecare om este dezordinea sa.
Cum să ne păstrăm? Asta ar trebui știut.
Gratuitatea e printre singurele valori de viață suportabile, realizabile fără durere, practicabile fără consumație efectivă. Actul gratuit e actul, pur și simplu, căruia nu-i lipsește decât încrederea ta. Activezi ca și cum ai obține ceva, dar știi bine că n-ai să obții nimic. Și, de aceea, deși gestul tău e la fel de ferm, deși cheltuiala exterioară e aceeași, efectiv totuși nu te cheltuiești cu nimic. Pentru că e o valoare care nu consumă, gratuitatea ar trebui practicată pe o scară întinsă.
Dar creația inutilă? Tot ceea ce e bun, odihnitor, senin, lucid, în artă, a fost creat așa. Oamenii care, depășind categoria gratuității, vor să spună neapărat ceva, să dovedească ceva — oamenii aceia sunt triști și răi. De ce să ne cheltuim? Ce sens are să dăruim cele ce avem în noi, mai degrabă decât să le păstrăm cu prudență?
E un stil nou de viață, un stil cu totul nou când trăiești așa, prudent. Cu puțină strategie, viața poate fi transfigurată. Am putea s-o trăim pe un plan mai vast, pe un plan universal. Dacă lumea nu este, nu se întâmplă, dacă nu se efectuează în cazuri particulare, în acțiuni particulare, atunci începi să prinzi anumite rosturi mari și calme ale vieții.
Orice act sfârșește, non actul nu sfârșește niciodată. Cea mai mare înțelepciune nu stă în act, ci în comentariul actului. Paradisul nu este pierdut, cum spun poeții și oamenii Bisericii, și nici nu poate fi găsit vreodată. Problema fericirii, de aci sau de dincolo, este poate o problemă prost pusă. Nu se poate decât vorbi despre ea ca și cum ar fi fost, sau ca și cum va fi, sau ca și cum este.
O astfel de viață este aproape cu neputință: i-ar trebui prea mult umor cuiva ca s-o trăiască. „Să vorbești despre ceva, fără ceva.“ Hotărât, e vorba despre biografia unui om care nu este!