SĂRACĂ… LIMBĂ BOGATĂ !

    0
    254

    ( din serialul ,,Citiți, oameni buni, citiți! – episodul 12)

    Limbă – un cuvânt cu mai multe înțelesuri, în bogata limbă română. Nuuu…, nu e vorba de limba – organ din cavitatea bucală, cu funcții importante pentru organismele din regnul animal. Vrem, nu vrem, și noi, oamenii, facem parte din acesta, chiar dacă teoria evoluționistă a lui Charles Darwin, nu prea ne încântă, când vedem maimuțe ( de altfel simpatice) pe micul ecran, la Național Geographic. Cum adică, strămoșii noștri arătau ca ele, oricât ar fi evoluția de îndelungată!

    Dar asta-i altă poveste, despre care s-a scris destul, de-a lungul vremurilor.

    În povestea noastră e vorba de limba ce-o vorbim, ,,dulce ca un fagure de miere”, pentru unii, care o tratează cu înțelepciune, însușindu-și, la vremea potrivită a anilor de școală, regulile a ceea ce numim Gramatica limbii române.

    Pentru alții, însă, e doar un mijloc de exprimare în relațiile cu semenii. Scopurile, desigur, sunt diferite, de cele mai multe ori, acestea fiind comerciale, cum este și cazul din prezentul articol.

    Și cum limba noastră – limba română are, după unele surse vreo 170.000 de cuvinte, după altele doar vreo 80.000, desigur că acest aspect ar putea fi cauza unor greșeli în vorbirea sau scrierea curentă.

    Din vorbirea zilelor noastre – în mijloacele de transport în comun ( autobuz, tren, tramvai, metrou), s-ar putea da multe exemple, cu conotații diferite: slabă pregătire, lipsă de educație, lipsa celor 7 ani de-acasă, limbaj vulgar tendențios, dorința unora de a epata, etc.

    Dar, vorba latinului: ,,verba volant, scripta manent!”, adică vorba zboară, odată cu cei care au folosit-o fără prea mult discernământ.

    Scrisul rămâne, căci la el vrem să ne referim, indiferent că e vorba de o carte, de un ziar local ori vreo petiție adresată unei instituții publice.

    Subiectul e de-a dreptul banal, dar impactul a stârnit, în primul moment nedumerire, iar în următorul, o stare confuză: și ilaritate, și dezamăgire.

    Nu cu prea multe zile în urmă, de la un punct volant de desfacere a tot ce vrei în materie de scris: cărți cu titluri mai vechi și mai noi, ziare locale, jurnale naționale, calendare cu anul ce bate la ușă – 2022, reviste cu horoscopul zilei, Noul cod rutier, etc, cumpăr un ziar local. Acasă, mai mult îl răsfoiesc decât îl citesc – subiectele fiind cam aceleași – pandemia, acidentele auto, contrabanda cu țigări, vaccinații – nevaccinații…și ajung la anunțurile cu: ,, fiecare cu ce-l doare”…Și îmi sare în ochi, mare, cu litere de tipar TOMACARAGIU. Măi, să fie! Păi omul ăsta– mare actor de comedie, parcă a plecat de mult, în timpul cutremurului devastator din capitală, în martie 1977.

     S- o mai fi născut altul, că de atunci sunt ceva anișori – vreo 44, și nu am auzit eu nimic!

    Îmi lustruiesc ochelarii și citesc ,,d’al capo, all fine”. De fapt era vorba că o anumită firmă căuta să angajeze un AU – TOMACARAGIU( corect era: AUTO – MACARAGIU). Realizând greșeala despărțirii corecte în silabe, m-am dumirit.

    După starea de râsu-plânsu, iată ce înseamnă folosirea limbii, în care te-ai născut, la întâmplare, fără grija cuvenită, fără a ține seama de o regulă elementară a gramaticii.

    Evident, prin exemplul dat nu s-a făcut ,,o gaură” în monumentul limbii române, dar mi-a oferit prilejul de a constata rănile pe care le putem aduce ei – limbii cea de toate zilele, prin ignoranța noastră.

    Să învățăm a scrie și a vorbi românește, înainte de a folosi cuvintele din vocabularul altor popoare, pe unde ne-au aruncat valurile vieții.

    10 decembrie 2021                                                                           Constantin Hlușneac

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.