Sărbători religioase – 13 februarie

    0
    173

    „SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 13 februarie

    Ortodoxe
    Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. şi Mc. Acvila şi Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei

    Greco-catolice
    Sf. cuv. Martinian

    Romano-catolice
    Sf. Martinian, pustnic

    Sfântul Cuvios Martinian este pomenit de Biserică în ziua de 13 februarie.

    Aproape de cetatea Cezareei Palestinei era un munte, în care s-au nevoit mulţi vieţuitori în pustie, într-acela a fost fericitul şi vrednicul de laude Sfântul Martinian, monahul, cel plin de dumnezeiescul har, pentru că, din tinereţe iubind pe Dumnezeu, în mare nevoinţă a intrat, luptând asupra vrăjmaşului.

    „El era tânăr şi frumos cu trupul, având 18 ani. Atunci a lăsat cetatea, pe cei ce locuiau într-însa şi toată gâlceava lumească şi a mers în acel munte, la viaţă liniştită şi pustnicească, şi acolo a petrecut 25 de ani, având viaţă îngerească. De aceea s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul tămăduirii şi mulţi se tămăduiau de multe nevoinţe cu sfintele lui rugăciuni”. (Vieţile Sfinţilor)

    Sfântul Martinian a pătimit numeroase ispite şi năluciri, pentru a fi îndepărtat de viaţa pustnicească, cel mai mult a fost însă ispitit cu patima desfrânării.

    Luptându-se cu încercările, Sfântul Martinian s-a aruncat în foc atunci când în chilia sa a fost nevoit să primească o femeie. În urma acestei întâmplări, s-a refugiat pe o insulă, unde primea de două – trei ori pe an pâine şi apă de la un marinar.

    În urma unui naufragiu, singura supravieţuitoare a plutit pe o scândură până la stânca unde se nevoia Sfântul Martinian. I-a lăsat acesteia hrana şi adăpostul său, iar el s-a aruncat în mare şi l-au dus la uscat doi delfini.

    Sfântul Martinian a trăit în pribegie restul vieţii, umblând din loc în loc şi din cetate în cetate, înstrăinându-se şi spunându-şi că trebuie să fugă pentru a nu fi ajuns de ispită.

    În pribegia sa n-a purtat nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici două haine, nici bani la brâu şi nimic spre trebuinţa trupească. Oriunde intra în cetate sau în sat, întreba cine este acolo om bun şi găzduia la dânsul, primind hrană, iar unde îl ajungea noaptea, ori în pustie, ori la câmp, acolo petrecea odihnindu-se puţin.

    Doi ani cutreierând astfel, a trecut prin multe cetăţi şi la sfârşit a mers la Atena, unde şi-a dat sufletul, într-o biserică. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”). AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)”

    Material preluat în totalitate de pe site-ul Agerpres

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.