„SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 21 iunie

    0
    231

    Ortodoxe
    Sf. Mc. Iulian din Tars şi Afrodisie

    Greco-catolice
    Sf. m. Iulian din Tars.

    Romano-catolice
    Sf. Alois de Gonzaga, călug.

    Sfântul Mucenic Iulian este pomenit în calendarul creştin ortodox la 21 iunie.

    Sfântul Iulian s-a născut în Sicilia. Tatăl său avea rang nobiliar, de credinţa era elin, iar mamă Sfântului Iulian era creştină. După moartea tatălui său, mama sa s-a mutat împreună cu el în Tarsul Ciliciei.

    Sfântul Iulian a fost botezat în Tarsul Ciliciei, acolo unde se mutase.

    În timpul prigoanei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Diocleţian (284-305), Sfântul Mucenic Iulian a fost denunţat că este creştin şi a fost chemat la guvernatorul Marcian, care a încercat să-l determine să se lepede de credinţa în Hristos.

    Iulian avea 18 ani, când timp de un an a fost mutat prin temniţele cetăţilor Ciliciei. Schingiuit mult, uneori încercat cu îmbunări, iar alteori prin îngroziri şi munci era silit spre jertfele idoleşti; însă el nu s-a lepădat de Hristos.

    Pe aceast drum, Sfântul Mucenic Iulian a fost urmat de mama sa, care cu multe lacrimi îl ruga să rabde până la sfârşit suferinţa pentru Hristos.

    Pentru că amândoi au mărturisit pe Hristos Dumnezeu, Sfântul Mucenic Iulian a fost cusut într-un sac cu şerpi veninoşi şi aruncat în mare, iar mama sa a fost mult bătută şi i s-au tăiat călcâiele picioarelor, cu care a urmat fiului ei.

    Trupul Sfântului Iulian a fost adus de valuri pe uscat şi a fost luat de credincioşi, care l-au dus mai întâi în Alexandria (Egipt) şi apoi în Antiohia.

    „Pomenirea Sfântului Mucenic Iulian a fericit-o şi a cinstit-o cu cuvânt de laudă Sfântul Ioan Gură de Aur, pe când trăia în Antiohia, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru”. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”) AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Roxana Losneanu)”

    Material preluat în totalitate de pe site-ul Agerpres

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.