„SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 30 august
Ortodoxe
Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului
Greco-catolice
Sf. patr. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou ai Constantinopolului
Romano-catolice
Sf. Felix, m.
Sfinţii Ierarhi Varlaam şi Ioan de la Râşca şi Secu sunt sărbătoriţi în ziua de 30 august.
Sfântul Varlaam, mitropolitul Moldovei, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 12 februarie 2007. Canonizarea oficială a Cuviosului Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului, s-a făcut de Sfântul Sinod în şedinţa din 5-7 martie 2008.
Sfântul Varlaam a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653.
S-a născut în jurul anului 1590, iar numele său de botez a fost Vasile; provenea dintr-o familie destul de numeroasă de răzeşi – familia Moţoc.
Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă. În acest loc a fost întemeiată, în 1602, Mănăstirea Secu. Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. La Secu a fost numit egumen şi arhimandrit.
În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaş, arhimandritul Varlaam a ocupat scaunul mitropolitan al Moldovei, în locul mitropolitului Atanasie (1629-1632).
Sprijinit şi de Petru Movilă al Kievului, mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi.
S-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă alcătuită de mitropolitul Petru Movilă al Kievului, în 1638.
Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de patriarh ecumenic al Constantinopolului.
A tradus din limba slavonă, împreună cu câţiva ucenici, lucrarea „Scara” a Sfântului Ioan Scărarul. Leastvita (Scara) Sfântului Ioan Scărarul se numără printre primele opere patristice filocalice traduse în limba română.
În 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu. A mai trăit patru ani, strămutându-se la veşnicele locaşuri către sfârşitul anului 1657.
* Cuviosul Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului, s-a născut în ţinutul Putnei. A intrat în monahism la Mănăstirea Râşca, a fost ales apoi egumen la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Cetatea Neamţ, până în 1665, şi apoi, între 1666-1667, a fost egumen la Secu.
A păstorit ca episcop la Huşi (1667-1674) şi la Roman (1674-1685), fiind un colaborator apropiat al mitropolitului Dosoftei al Moldovei, care-l numea, în lucrarea „Viaţa şi petrecerea svinţilor”, „arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”. S-a mutat la cele veşnice în anul 1685, fiind înmormântat lângă biserica de la Mănăstirea Secu.
* Sfântul Ierarh Alexandru a fost patriarh al Constantinopolului în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337).
A dus o luptă susţinută cu partizanii ereziei ariene, profesată la început de Arie, preot în Alexandria, care susţinea că fiinţa lui Dumnezeu este unică şi incomunicabilă şi că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, erezia ariană admitea inferioritatea Fiului. Deşi a fost apărat de Eusebiu, episcop de Nicomidia, Arie a fost vehement criticat de episcopii Alexandru al Constantinopolului şi de Atanasie al Alexandriei.
Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I ecumenic, care, formulând răspunsul ortodox împotriva ereziei ariene sub diverse expresii: „Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii”, „născut, iar nu făcut”, „cel ce este de o fiinţă cu Tatăl”, a stabilit că esenţa Fiului este identică cu a Tatălui, iar naşterea Sa din Tatăl este din veci, ceea ce înseamnă că Tatăl n-a existat vreodată fără Fiul.
„După aceea, Sfântul Alexandru a omorât cu rugăciunea şi pe răucredinciosul Arie, pentru că, trecând câţiva ani de la Sinodul cel dintâi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin”. (Vieţile Sfinţilor)
Aşadar, la cererea Sfântului Împărat Constantin, Arie ar fi urmat să primească Sfintele Taine din mâna patriarhului Alexandru.
Sfântul Alexandru se lepăda însă a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri şi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine.
Dumnezeu, milostivindu-se atunci spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii şi încă cu o moartea de ocară chiar în drumul acestuia de la palat spre biserică. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; www.arhiepiscopiasucevei.ro) AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel; editor: Doina Lecea)”
Material preluat în totalitate de pe site-ul Agerpres