Școala generală nr.6 din Burdujeni a fost demolată

    0
    30

    În timp ce mă îndreptam către Teatrul municipal Suceava, pentru a participa la premiera olimpicilor de către Fundația „Ana- Inimă de Copil”, am fost sunat de către maestrul Konstantyn Ungureanu -Box care m-a anunțat cu durere că un monument istoric, construit în apropierea anului 1911, după modelul Ministrului Spiru Haret, adică Școala generală nr.6 din Burdujeni, a fost demolată.

    M-a durut sufletul când am văzut ceea ce s-a întâmplat, mi-a spus maestru! În acea școală au învățat mii de oameni, de elevi, mulți astăzi nici nu mai sunt, iar tu, o dărâmi. Puteai să faci ceva în jurul școlii vechi, doar nu era din chirpici, ci din cărămidă.

    Menționez că Școala generală nr.6 a fost construită în zona regatului și era o mândrie.

    Municipiul Suceava nu prea are zone istorice vechi, funcționale sau aflate în „picioare”. Majoritatea au fost demolate pe vremea lui Ceaușescu, iar puținul care a mai rămas trebuie protejat.

    Păcat, că o istorie veche de peste 110 ani, a fost făcută praf!

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.