Luni, 10 iunie 2019, orele 13:00, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni a avut loc vernisajul expoziţiei d-lui Radu Bercea, deschisă în foaierul cu geamlâc. Pornită dintr-o sinistră experienţă proprie, autorul surprinde în imagini sugestive, o mică parte din istoria gulagului românesc. „Dacă ştiţi de lagărele de concentrare de la Auschwitz realizate de hitlerişti pentru exterminarea populaţiei, în special evreieşti, probabil că ştiţi mult mai puţin de cele realizate de sovietici în care numărul morţilor este mult mai mare” şi-a început dizertaţia în faţa publicului dl. Constantin Bulboacă, profesor de istorie. „Imaginile din expoziţie povestesc – lucrările expuse aici de Radu Bercea sunt narative – în culori de gri, plecând de la cel mai alb – albul foii – către negrul cel mai închis, tensiunea psihică pe care a trăit-o autorul. Deşi negrul reprezintă sugestia maleficului, în grafica expusă aici, roşul, deşi culoare, singura culoare din tablouri, devine simbolul maleficului, ducând negrul şi griul înspre polul opus” a precizat plasticianul Konstantyn Ungureanu Box, profesor de desen.
Vernisajul a început printr-o scurtă prezentare video, un interviu în care pictorul Radu Bercea îşi povesteşte viaţa, experienţa trăită în închisoare. „Pur şi simplu am fost luat de pe stradă. Eram student la Iaşi, şi îmi manifestasem în cerc restrâns părerea că nu-i pot iubi pe ruşi, suficent motiv ca eu, sora şi părinţii mei să fim arestaţi. Aveam 19 ani… Am petrecut în închisoare cei mai frumoşi ani pe care-i are o viaţă de om… Dar eu n-am avut tinereţe” povesteşte înghiţind lacrimile Radu Bercea.
Lucrările din expoziţie sunt aşezate respectând naraţiunea. Autorul povesteşte prin imagini. – „Asta ştiu eu să fac cel mai bine” (R. Bercea) – dar „povestea sa este o completare, tot în termeni vizuali, a tragediei copiilor de la Târgșor din anii 1948-1951 a d-nei Ana-Maria Lemnaru, în expoziţia «În gura Marelui Urs»” a precizat directorul muzeului, dl. Teodor Brădăţanu.
„Radu Bercea nu a fost condamnat. El a fost surghiunit” a ţinut să precizeze Konstantyn Ungureanu Box. „Diferenţa constă în faptul că arestarea, condamnarea este pentru deţinuţii de drept comun. Ori, Radu Bercea a primit un surghiun pentru a se putea purifica. Avea nevoie să trăiască un asemenea calvar pentru a deveni un artist desăvârşit. Eu îl compar cu supliciul poetului Ovidiu, cel trimis de împăratul roman în exil la Pontul Euxin”. Uneori, pe calea devenirii noastre Dumnezeu aşează punţi pentru a înţelege mai bine ce este fericirea. Totuşi, memoria lasă urme adânci în suflet. Depinde de fiecare dacă are puterea de a înţelege şi de a-şi alege apoi calea.
Radu Bercea povesteşte în imagini. Lucrările sale fac obiectul mai multor expoziţii, unele devenind cu caracter permanent (vezi expoziţia din foaierul Casei de Cultură din Fălticeni şi din sala „Draga Olteanu Matei”). Cea de faţă este o frântură din expoziţia găzduită la Suceava (ce a devenit permanentă). Ele sunt expresii ale unui tumult interior pe care Konstantyn Ungureanu Box i l-a sesizat. Dar cel mai bine reuşeşti să i-l descoperi atunci când te afli în preajma sa. Radu Bercea, contrar vârstei afişate, este un tânăr veşnic, cu suflet luminos, purificat, un exemplu de modestie şi erudiţie, de OM. Şi poate tocmai de aceea în chipul său străluceşte Lumina.